19 December 2018
Festivalul Berii Artizanale

ASIGURĂRI! Centura Sătmarului, va fi gata în prima parte a anului 2020. Directorul CNAIR, Narcis Neaga

Filed under: Locale,Top News |

Directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere(CNAIR), Narcis Neaga, a dat asigurări că Șoseaua de Ocolire a municipiului Satu Mare va fi terminată în prima jumătate a anului 2020. Prezent la Satu Mare, unde a vizitat Centura Careiului, Narcis Neaga a fost invitat la emisiunea Ora Adevărului, de la Nord Vest TV, moderată de Victor Constantinovici. Aici, alături de managerul Nord Vest TV și Gazeta de Nord Vest, Mircea Govor, directorul CNAIR a precizat că există finanțare pentru realizarea acestei importante investiții.

Muțumit de Centura Careiului

În prima parte a emisiunii, directorul CNAIR, Narcis Neaga, a vorbit despre Centura Careiului, despre care s-a declarat foarte mulțumit și despre care a spus că este una dintre cele mai frumoase din țară.

”CNAIR are în administrare o investiție foarte mare în județul Satu Mare, este vorba despre Centura Careiului, a căror lucrări au fost finalizate vinerea trecută, urmând ca în această săptămâna să vină o comisie de inspecție tehnică de la București care va face niște teste după care va fi inaugurată această centură, începută undeva în anul 2011.
Am insistat foarte mult ca aceste lucrări să fie finalizate înainte de 1 Decembrie, iar firma constructoare ARL Cluj a finalizat înainte de termen efectuând lucrări de calitate. 

Centura Careiului face parte din programul de al PSD. A fost asumată de Guvernul României, este un alt punct finalziat din programul de guvernare. Este vorba despre o finanțare europeană cofinanțată de Guvern. Acsta este un adevăr, nu este un fals, nu este o lozincă. Este un adevăr pe care eu mi-l asum și toți ar trebui să facem același lucru”, a precizat directorul CNAIR.

Asumate de Guvernarea PSD

În cadrul aceleiași discuții, Mircea Govor,  fostul președinte al PSD satu Mare, a arătat că atât Centura Careiului, cât și Centura Sătmarului, au fost asumate de guvernarea PSD.

În actul de guvernare al PSD au fost asumate și centura Careiului și Centura municipiului Satu Mare. Așa că orice vorbește altceva spune prostii. În afară de cele două centuri, o altă investiție mare finanată de Guvernul României este cel de-al treilea pot, a căror lucrări de execuție au fost scoase la licitație. Acestea lucruri numai la Nord Veste TV pot fi aflate doarece în altă parte nu se discută astfel de lucruri”, a declarat Govor.

Managerul Nord Vest TV și Gazeta de Nord Vest și-a exprimat mulțumirea despre faptul că directorul CNAIR, Narcis Neaga, se află pentru a doua oară în județul Satu Mare în acest an, după vizita făcută în luna iunie.

”Pentru mine este o surpriză extraordinară prezența domnului director general Narcis Neaga la Satu Mare pentru că a mai fost odată prezent chiar după ce a fost dat ordinul de începere a lucrărilor la Centura Sătmarului. Deci domnul director general este pentru a doua oară în acest an la Satu Mare în acest an, ceea ce este un lucru foarte important. Pentru că dânsul a urmărit în mod direct cum decurg lucrurile, atât la Centura Careiului, care s-a finalizat înainte de termen, cât și la Centura municipiului Satu Mare. Dânsul este cel mai în măsură să le spună sătmărenilor cum decurg aceste lucrări”, a mai precizat Mircea Govor.

Centura Sătmarului, proiect de amploare

În continuarea discuțiilor, directorul CNAIR a făcut referire la Centura Sătmarului, un proiect de amploare, despre care a spus că nu sunt probleme și că va fi terminată în prima parte a anului 2020.

”Centura de ocolire a municipiului Satu Mare este un proiect evaluat undeva la 67 de milioane de euro fără TVA, adică o investiție semnificativă, pe o lungime de aproximativ 20 de km. Este mai mult decât necesară pentru Satu Mare. Venind în oraș, și acum, dar și în luna iunie, am constata un trafic infernal prin oraș. Din punctul meu de vedere, orice oraș merită o centură pentru a evita acea pierdere de timp în trafic.


Centura municipiului Satu Mare se va finaliza, cu siguranță, undeva înainte de mijlocul anului 2020, pentru că este o lucrare de amploare. Nu mai există probleme de absolut nicio natură, nu mai există probleme de expropieri, Guvernul a dat bani pentru toate exproprierile, nu există probleme cu utilitățile. Constructorul nu trebuie să facă altceva decât să muncească. Cum muncește constructorul, este deja treaba noastră, a comapniei, ca să-l urmărim și să punem presiune pe el. Totodată, dacă constructorul sau oricine altcineva va spune că nu sunt bani pentru acest proiect, să știți că este o minciună. Pentru că bani sunt alocați, este vorba despre fonduri europene la care se adaugă contribuția Guvernului României. Deci, nu se pune problema finanțării acestei lucrări. Se pune doar problema seriozității constructorului”, a mai spus Narcis Neaga.

Vine cu plăcere la Satu Mare

Directorul CNAIR a mai arătat că vine cu plăcere de fiecare dată la Satu Mare pentru că are prieteni aici și a găsit românismul adevărat.

”Vin de fiecare dată cu plăcere în Satu Mare. Mi-am făcut prieteni aici. Vin din mai mult decât, să-i spunem așa, sarcină de serviciu. Vin cu multă plăcere pentru că am descoperit, mai ales cu prilejul zilei de 1 Decembrie, românism adevărat la Satu Mare. Ceea ce pentru mine contează foarte mult. Cred că un ardelean simte cu adevărat ce înseamnă românismul în Ardeal. Iar în Satu Mare am văzut că, într-adevăr, acest sentiment există”, mai spune Narcis Neaga, el fiind sibian la origine.

Prezența lui Neaga la Satu Mare nu este întâmplătoare

Tot în cadrul emisiunii, Mircea Govor a arătat prezența directorului general al CNAIR, Narcis Neaga, la Satu Mare nu este deloc întâmplătoare.

”Dânsul vine cu sufletul deschis și vrea să ajute județul și municipiul Satu Mare și sunt femr convins că o să o facă. Și, în perioada următoare, vor fi și alte investiții în județ. Mi-aș dori, în măsura în care există posibilitatea, ca acele artere de drum pe care Consiliul Județean niciodată nu le va putea reabilita, să fie modernizate.
Eu, în perioada cât am fost vicepreședinte la Consiliul Județean am început reabilitarea a circa zece drumuri județene, dar nu am putut cuprinde tot. Am adus atunci 209 milioane euro dar nu au fost suficienți.
Eu aș spune că drumul Satu Mare-Borlești limită de județ cu Maramureșul ar fi foarte bine să-l preia Drumurile Naționale pentru că județul Satu Mare nu o să-l finalizeze. Este vorba de peste 30 de km și este un drum foarte important. Dânși vor analiza această situație.
Dânsul s-a legat sufletește de noi pentru că a văzut că la Satu Mare sunt oameni cu care se poate discuta, oameni care doresc să dezvolte județul, infrastructura județeană. Încă odată îi mulțumsc pentru că, de Centenarul Marii Uniri, a venit în județul nostru și este o onoare pentru noi, mai ales că de mai bine de 20 de ani în județul Satu Mare nu a mai fost un director al CNAIR”, a mai afirmat Mircea Govor.

Întreaga emisiune ORA ADEVĂRULUI poate fi urmărită pe http://www.nordvest-tv.ro/arhiva/ora-adevarului-03-12-2018/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *