Actualul primar al capitalei Țării Oașului, Aurelia Fedorca, a declarat că oșenii trebuie să voteze echipa PSD Satu Mare pentru Parlamentul României deoarece aceasta este una capabilă, care poate face bine atât sătmărenilor, cât și întregului popor.

Prezentă în calitate de invitată la emisiunea ”Eu cu cine votez?”, de la Nord Vest TV, moderată de Florin Mureșan, primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, a declarat des-chis că PSD a demonstrat de-a lungul timpului că este partidul care se gândește în mod real și în timp real la bunăstarea românilor.
”Candidații noștri, Radu Roca la Senat, Radu Cristescu și Ioan Tibil la Camera Deputaților , sunt convinsă că vor fi puntea de legătură între județul Satu Mare și Parlamentul României și, de ce nu, Guvernul României pentru a implementa politicile naționale și a dezvolta județul nostru în viitorii patru ani”, a spus Aurelia Fedorca, cea care și-a amintit cu drag de momentul de acum cinci ani când aproape toți membrii Guvernului PSD de atunci erau prezenți la Negrești-Oaș.
”A fost un moment deosebit pentru noi. Cu siguranță că va mai veni guvernul la Negrești-Oaș. Sigur, nu guvernul meu cum spune președintele Iohannis, ci cel social-democrat. Guvernul liberal de acum bate cam mult din gură, dar rezultate nu se prea văd. Nu vorbesc doar de problemele legate de pandemie, în care e haos, ci de infrastructură…Ei se laudă acum cu proiectele demarate de fapt de guvernul social-democrat…”, a mai amintit primarul Aurelia Fedorca.
Aceasta e convinsă că lumea din Oaș va penaliza la maxim acest război surd pornit de actualii guvernanți cu biserica. ”Cu siguranță, lumea îi va penaliza. Oamenii sunt bulversați. Nu-i de ajuns că ai bulversat lumea, ci ai și speriat-o. Măsurile, unele exagerate, sperie oamenii și lumea nu mai înțelege nimic. De ce pot să merg la supermarket, dar la biserică nu pot, de ce pot la vot, dar nu în pelerinaj. Guvernanților nu le pasă că în biserică regulile sunt respectate, credinciosul vine să se roage și știe ce are de făcut pentru a se proteja pe el și pe cei din jur. Genul ăsta de abordare este ca și cum pe toată lumea iau de prost și numai eu sunt deștept, iar pentru această atitudine sfidătoare guvernul liberal trebuie să plece”, a încheiat Aurelia Fedorca . Aceasta îi îndeamnă pe oșeni și pe toți sătmărenii să iasă duminică la vot , să respecte regulile sanitare și de distanțare și să pună ștampila pe cei mai buni candidați din județ… cei ai echipei PSD SATU MARE!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here