DECIZIA POLITICĂ aparţine tuturor partidelor care au trecut pragul electoral!



Ce fel de politică este aceasta în care se spune că cel mai mare partid din România: „PSD poate să rămână în afara Deciziei politice !”. Toţi reprezentanţii partidelor politice au dreptul să facă parte din noul Parlament al României, au dreptul legitim să se implice în elaborarea viitoarelor legi, care să ducă „la dezvoltarea şi relansarea economiei”. Nu se poate ca anume Cineva, din ţară sau din străinătate, ,,să şteargă cu buretele” voturile acordate PSD de milioane de alegători. Nu se cunoaşte raţiunea acestui demers politic demolator, exclusivist şi radical îndreptat împotriva unui partid de stânga, care s-a implicat de-a lungul anilor în definitivarea marilor proiecte pentru ţară ? Despre realizările pozitive, oricare ar fi acestea, se vorbeşte întotdeauna foarte puţin, inerentele greşeli sunt „puse sub lupă”, iar apoi aruncate în spaţiul public de parc-ar fi nişte „ghiulele” menite să distrugă entuziasmul şi dorinţa de a face bine poporului român. Campania de discreditare a unui partid „nu cadrează cu valorile şi principiile unei democraţii normale”, bazată pe respect şi o comunicare benefică pentru viitoarele proiecte destinate „dezvoltării României”. Ce interese se ascund în spatele acestor discreditări succesive îndreptate împotriva celui mai mare partid din România ? Nimeni nu ne oferă răspunsuri certe, pentru a afla şi noi care sunt cauzele acestor „demersuri incendiare” potrivit cărora: „PSD poate să rămână în afara Deciziei politice…?”.

Unii politicieni apreciază altfel rezultatul alegerilor parlamentare. Ideal ar fi, după cum spun dumnealor, să avem un Guvern format din social-democraţi şi liberali. Ar fi soluţia cea mai echilibrată, unitară şi corectă pentru o guvernare eficientă. În această posibilă alternativă de guvernare se vor regăsi soluţiile optime necesare pentru „rezolvarea marilor probleme cu care se confruntă România în această perioadă de criză…”. Ambiţiile politice nu trebuie sau nu ar trebui să se ridice deasupra voinţei alegătorilor, care au nădejdea că viitorii parlamentari, „uniţi în cuget şi-n simţiri” , nu în dezbinări, vor elabora legi noi ancorate mai bine în realităţile trăite „de românii de acasă şi de pretutindeni”. Ce fel de gândire „nocivă” premeditată este aceasta în care ţi-ai propus dinaintea alegerilor parlamentare, împreună cu alţi parteneri supuşi, „cu capul plecat”, să meargă la vot cu gândul că ulterior vei putea forma o „Coaliţie de Centru Dreapta” majoritară pentru a discredita un partid politic? După cum se-arată, obiectivul principal al acestei Coaliţii este acela de a scoate „în afara deciziei politice” PSD. Consultările politice ar trebui să includă, în mod principial şi cu mare respect, pe toţi reprezentanţii partidelor politice care „au trecut pragul electoral”. Anumiţi „politruci” au transformat partidul lor coalizat, în mod unilateral, într-un fel de „gaşcă”. Parcă am fi pe uliţele satului, unde două sau trei găşti se luptă între ele pentru „revendicarea teritoriului politic”, la fel cum fac animalele în junglă sau în stepă. Cum altfel să înţelegem acest demers iresponsabil, care ignoră pluripartidismul, Constituţia României şi cadrul legal …specifice funcţionării Parlamentului României prin intermediul aleşilor poporului ?
Consider că este anacronică această idee potrivit căreia: „Rezultatele alegerilor arată că nu există un câştigător clar!”. Cum adică „nu există un câştigător clar ?”. Alegerile parlamentare au fost asemănătoare cu o partidă de şah, care s-a finalizat cu… „remiză?”. Toate partidele sunt câştigătoare!, din perspectiva alegătorilor. La această afirmaţie ,,aruncată ca din praştie” în spaţiul public, ştiţi ce-au spus unii alegători: ,, Apoi, ce rost a mai avut să mergem să votăm pentru alegerile parlamentare ? Să se pună ei acolo în funcţii, dacă votul nostru nu are rost!”. Asta nu doresc să înţeleagă marii ,,zmei-paralei” ai politicii româneşti. Alegătorii i-au votat pe cei mai preferaţi reprezentanţi ai partidelor politice. Acum, Domniile voastre, după ce ,,v-aţi văzut cu sacii în căruţă”, cică v-aţi coalizat, şi vă faceţi stăpâni pentru a-i împărţi, ,,ca nişte flămânziţi” de Putere, ,,după bunul plac” în funcţie de orgoliile voastre politice. Asta-i democraţia ,,normală şi educată” bazată pe ,,consens şi respect politic” ? Faceţi ce faceţi, dar musai să oferiţi poporului ,,un spectacol mediatic” ridicol ,,de râsul curcilor”, iar altădată aţi oferit spectacole stradale prin intermediul unor mitinguri ,,cusute cu aţă albă”…

Ce rămâne de făcut? Poate celelalte partide mai mici, care ,,au trecut pragul electoral”, vor răsturna „carul cel mare” al Coaliţiei… Dacă e să vorbim de un echilibru de forţe politice în Parlamentul României, ele ar putea să consolideze acest echilibru, nu de dragul unui partid, ci de dragul Interesului naţional şi a respectului pentru voturile acordate de alegători. Pe de altă parte, nu neapărat Coaliţia de Centru Dreapta va avea Puterea supremă în luarea unor decizii politice. Partidele mici, prin parlamentarii desemnaţi, nu sunt obligate să se coalizeze cu PSD. Ele îşi pot păstra independenţa, dar deciziile politice realiste pot să constituie Majoritatea reală, împreună cu PSD, nu scriptică, în cazul în care vor trebui votate sau nu viitoarele proiecte de legi. Adică, parlamentarii acestor partide mici, dacă au personalitate şi nu se vor lăsa influenţaţi, pot „să spună clar şi răspicat”: „ Nu suntem cu voi, Majoritarii, dar nici cu voi, Minoritarii, noi suntem cu proiectele de legi cele mai bine argumentate, pe care le vom vota nepărtinitori pentru binele naţiunii române”. ”Asta-i pohta ce-am pohtit!” – parcă „strigă în cor”, din popor , alegătorii cu drept de vot, care au votat de Moş Nicolae…

Dumitru Ţimerman





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts