More


    Misiunea Opoziției inteligente – Echilibrul democrației românești!

    - Advertisement -

    Opoziția din România, care este formată din politicieni profesioniști, va avea „misiunea nobilă” de a menține echilibrul deciziilor politice în următorii 4 ani. Confruntările profesionale din Parlamentul României vor fi aspre, nemiloase, iar uneori vulnerabile. Opoziția va trebui să se transforme într-un analist tenace în fața marilor provocări specifice proiectelor de legi. Cunoașterea legilor și implicit a procedurilor legale, la care se adaugă studiile de cercetare și de impact, sunt instrumentele prin intermediul cărora Opoziția va avea posibilitatea să ia atitudine înainte ca viitoarele proiectele de legi să fie votate. Argumentele, care vor susține soluțiile optime și eficace, vor putea contracara orice fel de tentative de elaborare a unor legi, care să susțină până la urmă anumite interese ascunse al Majorității. Negocieri au fost, negocieri mai sunt încă !

    Duelul analitic intelectual, când acesta va fi necesar, va avea menirea de a nu ceda nicio literă de lege, care emană suspiciuni și ,,lasă larg ușa deschisă” pentru a susține în viitor anumite interese străine „de dezvoltarea normală și educată a României”. „Vulturii hapsâni”, care și-au prelungit influențele din mediul de afaceri în mediul politic trebuie să fie în permanență monitorizați de Opoziție. Dejucarea unor inginerii juridice, cu scenariile aferente transformate în proiecte de lege facile pentru lumea de dincolo de ușile Parlamentului, este un alt deziderat al Opoziției. Asta e Democrație! Oamenii din popor s-au săturat să asculte monologuri, discursuri demagogice politice sterile și declarații de presă trunchiate. Fără supărare, dar intervențiile Opoziției trebuie să fie foarte bine dozate, cu replici profesionale realiste, care să dezarmeze posibilele exagerări cointeresate ale Majorității.

    Pentru rigurozitate și consistență, liderii Opoziției ar trebui să demareze anumite colaborări în vederea unor consultări periodice cu profesorii universitari. Aceste personalități din mediul universitar dețin o vastă experiență în domeniul analizelor economice, sociale și de cercetare a realităților și tendințelor din România. Nu putem și nu trebuie să avem o Opoziție anemică, contemplativă și uneori resemnată, fie din cauza fricii, fie din alte motive inexplicabile! Dezbaterile din Parlamentul României, mai ales cele din Comisiile de specialitate, trebuie fie bine structurate, susținute prin idei ancorate în nevoile românilor. „Toleranța zero” trebuie să declanșeze respectul dăruit parlamentarilor, care dovedesc pe deplin eficiența contraargumentelor creative. Ele pot să stopeze elaborarea unor legi greu de aplicat în administrațiile publice locale sau care au alte scopuri decât cele naționale. Opoziția trebuie să se consolideze cu cât mai mulți profesioniști, din diverse domenii de activitate. Parlamentarii, care formează Opoziția, trebuie să fie în permanență susținuți de colegii de partid de acasă, prin intermediul unor concluzii eficace. Comunicarea liberă, amicală, va descătușa personalitatea fiecărui parlamentar sau membru de partid, iar prejudăcățile vor fi spulberate. Fiecare în felul său poate „să sclipească” în fața colegilor prin intermediul „unei idei geniale”.

    Nu mai trebuie să auzim expresii de genul: „Măi, la noi se muncește nu se gândește!” sau: „Nici nu ți s-a uscat cerneala de pe carnetul de partid și comentezi deciziile noastre!”. Dacă va exista o altă viziune, fără orgolii și infatuări, cu siguranță și traseismul politic va fi diminuat în următorii ani. Ce-i drept, actuala Opoziție a avut la un moment dat un premier, care a avut curajul „să iasă la bară”, în fața națiunii, cu replici realiste date unor atacuri politice mincinoase. O astfel de Opoziție își doresc românii, care vor să cunoască adevărul. Sunt români, care se întreabă: de ce la noi nu există prosperitate, pace politică și dezbateri mature necesare pentru relansarea economiei românești? Programul de restructurare a României ar trebui să se axeze într-o primă fază pe prioritățile evidente, nu altele, pe care doresc probabil să ni le impună cu multă dibăcie Majoritatea. Să nu uităm!, actuala Opoziție inteligentă, care are în componența ei români cu suflet mare, se va confrunta cu opoziția mediocrilor din sânul Majorității. Este bine să reflectați și asupra unei constatări lăsată posterității de fizicianul Albert Einstein:,, Sufletele mari au întâlnit întotdeauna opoziție din partea minților mediocre”.

    Dumitru Țimerman



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img