More

    PSD Satu Mare: “Românii au dat un vot împotriva PNL-ului, împotriva președintelui Iohannis”

    După anunțarea primelor exit-poll-uri, la sediul PSD Satu Mare era o atmosferă de bucurie. Social-democrații conduc în preferințele electoratului, atât la Camera Deputaților, cât și la Senat, potrivit exit-poll-ului de la ora 21.00.

    La Camera Deputaților, la nivel național, Partidul Social Democrat a obținut 30,5% din voturi, iar la Senat, social-democrații au obținut 30,6%. Imediat după anunțarea exit-poll-ului de la ora 21.00, reprezentanții PSD Satu Mare au dat primele declarații.
    ”Primele exit-poll-uri arată egalitate sau arată că PSD a câștigat la un procent foarte mic în fața PNL. Este un vot care ne responsabilizează, așteptăm și noi finalul. Vom face și noi numărătoare paralelă, după care vom vedea rezultatul final. Oricum, s-a văzut clar, românii au dat un vot împotriva PNL-ului, împotriva președintelui Iohannis, iar noi, Partidul Social Democrat, de mâine, trebuie să începem adevărata reconstrucție a României, să gestionăm pandemia așa cum trebuie și să relansăm economia. Le mulțumesc, nu în ultimul rând, tuturor sătmărenilor care au ieșit la vot, și vreau să îi asigur de toată considerația noastră și sperăm într-un rezultat bun”, a declarat președintele PSD Satu Mare, Ioan Oneț.
    ”Vreau să le mulțumesc sătmărenilor care au avut încredere în noi, care ne-au votat și sper ca și rezultatul de la Satu Mare să fie în același ton cu exit-poll-urile naționale. Sperăm să nu fie fraudate alegerile”, a spus candidatul PSD Satu Mare la Camera Deputaților, Radu Cristescu.
    ”Aș dori să mulțumesc tuturor sătmărenilor care m-au votat și am dat dovadă, în această campanie, că toată echipa PSD a fost implicată în viitoarea guvernare pentru că suntem oameni responsabili, oameni cărora ne pasă de viitorul acestei țări. Sunt convins că voi ajunge în Parlamentul României pentru a aduce oamenilor siguranța zilei de mâine și siguranța unui trai mai bun”, a afirmat candidatul PSD Satu Mare la Senatul României, Radu Roca.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE