More


    Sfântul Ioan sărbătorit la Mănăstirea Scărișoara

    - Advertisement -
    Joi, 07 ianuarie 2021, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul în biserica cea mare a Mănăstirii, aflată în fază de pictură, fiind întâmpinați de tulnicărese, obicei păstrat prin originea credincioşilor din această localitate, din zona Scărişoara din Munţii Apuseni.
    Soborul a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhim. Spiridon Belei, stareţul sfântului locaş de închinare, Arhim. Ghelasie Maxim, consilier onorific pentru probleme silvice al Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, Pr. Florian Mocan, protopopul de Carei, Pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, preoţi invitaţi, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Ionuţ Todorca, consilier eparhial cultural, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizare, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhid. Dumitru Botiş, inspector eparhial social-filantropic, Arhid. Gherasim Nap.
    Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu. La momentul Chinonicului, solista Ioana Andreea Botiș a interpretat o priceasnă.
    ​Între credincioşii prezenţi s-au aflat domnul Radu Bud, prefectul judeţului Satu Mare, domnul Cosmin Vasile Varga, primarul comunei Pişcolţ, de care aparţine localitatea Scărişoara Nouă, Ing. Mircea Leţiu, fost membru în Adunarea Eparhială şi Adunarea Naţională Bisericească, persoane din administraţia judeţeană şi comunală și alți deputaţi.
    ​Un cuprinzător cuvânt de învăţătură a rostit Preasfinţitul Părinte Iustin despre sărbătoarea închinată Sfântului Ioan Botezătorul, despre „cel mai mare om născut din femeie”, despre viaţa petrecută de el în pustie, unde s-a hrănit cu lăcuste şi miere sălbatică, îmbrăcat în haine aspre din păr de cămilă, care, atunci când a împlinit vârsta de 30 de ani – care permitea la iudei să iasă şi să vorbească mulțimii -, a ieşit, chemat de Domnul, la propovăduire şi la botez cu apă, pentru pocăinţă, iar „după ce a botezat tot poporul, L-a Botezat şi pe Iisus Mîntuitorul, pe Care L-a arătat mulţimilor”.
    ​„Ioan n-a căutat la faţa oamenilor şi poporul îl urma şi se întreba: nu cumva acesta este Mesia pe care îl aşteptăm? Hristos? Şi aici este mare, Sfântul Ioan Botezătorul: deşi poporul privea cu multă speranţă spre el şi se întreba, iar el a auzit, că avea ucenici, şi ucenicii îi spuneau, şi nu a primit această provocare, ci a răspuns pe loc: Nu sunt eu Hristos. Eu sunt trimis de Dumnezeu înaintea Lui ca să pregătesc poporul. Eu vă botez cu apă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine şi a fost înaintea mea (adică recunoaşte veşnicia lui Dumnezeu). Ioan Botezătorul a fost doar om, unul minunat, trimisul lui Dumnezeu, cu un rol special, de înger, de reformator, de pregătire, înaintemergătorul Domnului în toate: şi în naştere, şi în predică şi în martiriu, dar om, născut după legile firii. Iisus Hristos a fost Dumnezeu, Născut de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Şi Ioan Botezătorul zice: nu sunt eu. Se observă așadar măreţia și sfințenia vieţii lui, corectitudinea şi cum şi-a înţeles el misiunea, a spus în încheierea cuvântului de învăţătură Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.
    ​Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul a amintit că în 2021, mai încolo, se împlinesc 30 de ani de când a luat fiinţă acest sfânt locaş, la care, cu voia lui Dumnezeu, a fost stareţ mai bine de 10 ani şi aici a fost hirotonit întru arhiereu, în 2018, într-un loc de la marginea Episcopiei şi a ţării, la care au luat parte peste 18.000 de persoane, fapt pentru care i-a mulţumit Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, care a făcut această propunere, sub inspiraţie dumnezeiască, de a fi ales acest loc pentru chemarea la arhierie şi hirotonire, cu numele de „Sătmăreanul”. Sunt amintiri şi lucruri care nu pot fi uitate niciodată, iar mulţumirile nu cuprind totul, dar rămân consemnările istorice.
    În acest context, cei doi arhierei au primit din partea stareţului Arhim. Spiridon Belei câte o bederniţă cu icoana Deisis şi un coş cu flori.​
    Andrei Fărcaş,
    redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”
    Credit foto: Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului. Toate drepturile rezervate®. All rights reserved®


    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img