Radu Cristescu: “Uniți cu toții putem scăpa de hoții din UDMR”



Deputatul PSD de Satu Mare, Radu Cristescu, a făcut duminică dezvăluiri incendiare și declarații spectaculoase despre conducerea UDMR Satu Mare într-o conferință de presă la sediul PSD Satu Mare.

Trădare față de populația românească
Deputatul PSD de Satu Mare, Radu Cristescu, a acuzat interesele de partid care au stat la baza alianțelor politice făcute la Satu Mare.

“Trebuie să ne unim ca peste 4 ani să avem la conducerea judeţului şi preşedinte de Consiliu Judeţean şi primar români. Atât dl. Pataki, cât şi Kereskenyi au venit ca milogii la PSD să ne roage să nu facem alianţă românească. I-am trimis la plimbare, s-au dus la PNL unde au găsit înţelegere în persoana, nu pot să îi spun domnul, Albu şi a lui Cozma, şi aţi asistat cu toţii la acel blat ordinar din campanie în care s-au făcut că se înjură, dar după alegeri au bătut palma, trădând interesele locuitorilor judeţului Satu Mare, de aceea fac apel către cei 65% dintre români ca în ziua Micii Uniri să ne unim cu toţii că doar împreună putem să învingem şi să nu se mai ia după unii lideri ale căror interese sunt altele decât interesele judeţului. Acest judeţ şi acest municipiu au fost trădate.

Fac apel la români să nu se mai ia după lideri ale căror interese sunt altele decât cele ale locuitorilor județului. Acest județ și acest municipiu au fost trădate de politicieni”, a spus Radu Cristescu în conferința sa de presă.

Acuzații de corupție
Tot cu aceeași ocazie, Radu Cristescu a acuzat grave acte de corupție. Politicianul a vorbit despre serviciul de salubrizare, aflat în licitație, pentru municipiul Satu Mare. În opinia sa, licitaţia pentru salubrizarea municipiului Satu Mare a fost câştigată pe nedrept de către o firmă din Bihor deţinută de o firmă din Ungaria, iar acum se încearcă şi la Consiliul pentru Soluţionarea Contestaţiilor rezolvarea contestaţiei să se scoată câștigătoare firma cu acționariat maghiar.

El a arătat că sătmărenii se vor cutremura când va dezvălui câţi bani se fură în judeţul Satu Mare şi către cine se duc aceştia.

“În ultimii 30 de ani în jurul acestei organizații s-a creat o caracatiță, un grup infracțional organizat în jurul UDMR format acum în jurul lui Pataki Csaba și Kereskenyi Gabor. După mine, Kereskenyi Gabor și Pataki Csaba sunt doi escroci. Pentru această organizație, că nu pot să îi spun partid, nu prea există justiţie, DNA, parchete, doar câteva cazuri izolate. Vă veți cutremura când veți auzi de caracatița din jurul lor, de cum se fură și unde ajung banii din județ. Ați auzit cu toții despre licitația privind salubrizarea orașului în care contrar tuturor regulilor a fost declarată câștigătoare firma Ave Bihor, de fapt este vorba despre firma Keviep din Ungaria a domnului Miklos și a fiilor acestuia. Acuma se încearcă la Consiliul Național pentru Contestarea Licitațiilor, prin reprezentantul de bază al UDMR-ului, un anume Lehel Lorand Bogdan, să se dea din nou câștigătoare această firmă maghiară. De ani de zile, acest Lehel Lorand Bogdan face jocul, interesele firmelor maghiare din județul Satu Mare. Vreau să vă spun că toți cei 10, 12 membri ai comisiei de licitație sunt maghiari, nici un român. Președintele comisiei a fost Barboș Pal. Vreau să îi amintesc domnului Pataki că nici Coșarcă nu mai este ce a fost!”, a declarat Cristescu.

Și lucrările publice derulate în Satu Mare sunt în atenția deputatului PSD, Radu Cristescu. El a precizat că multe dintre ele sunt făcute de către firme “ale familiei UDMR”.

Cristescu a spus că va dezvălui inclusiv unde se dau comisioanele pentru câştigarea lucrărilor în judeţul Satu Mare.

Apel la unitate
Tot cu aceeași ocazie, Radu Cristescu a făcut și un apel la unitate adresat tuturor românilor din Satu Mare. El a spus că românii trebuie să fie uniţi pentru a avea conducerea judeţului.
“Uniţi cu toţi putem scăpa de hoţi, sau uniţi cu toţii putem scăpa de hoţii de la UDMR, care de 30 de ani sufocă acest judeţ. Este o caracatiţă formată în jurul acestei organizaţii, că nu pot să îi spun partid, sau mai bine zis un grup infracţional organizat la nivelul judeţului Satu Mare condus de Pataki Csaba şi de Kereskenyi Gabor”, a spus Cristescu.

Deputatul a ținut să precizeze că nu este vorba despre o problemă între români și maghiari, ci despre monopolul UDMR asupra banului public.

Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts