MITING. Protest la Satu Mare



Lucrătorii din cadrul MJ – ANP – Penitenciarul Satu Mare, lucrătorii de poliție din cadrul IPJ Satu Mare, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră, Poliția Municipiului Satu Mare și Poliția Locală, alături de grefierii din cadrul instanţelor şi parchetelor sătmărene, precum și structurile Teritoriale ale DIICOT și DNA, au ieșit ieri în stradă pentru a protesta împotriva măsurilor salariale luate de Guvernul Câțu. Acțiunea de protest de la Satu Mare a avut loc în groapa de pe Pasajul Coposu, deoarece platoul din fața Prefecturii Satu Mare, unde era anunțat înițial mitingul, se află în proces de reabilitare.

„Nu mai acceptăm să fim bătaia de joc a guvernanţilor!”
Protestul de la Satu Mare a început la ora 10.30, fiind prezenți câteva zeci de polițiști și grefieri sătmăreni. Protestatarii denunță „măsurile de austeritate” ale guvernului condus de liberalul Florin Cîțu.

„Nu mai acceptăm să fim bătaia de joc a guvernanţilor, bătaie de joc care a atins limita suportabilităţii. Complementar acestor acţiuni, vom adopta şi celelalte măsuri deja anunţate la începutul anului: vom aplica în continuare avertismente, vom refuza efectuarea orelor suplimentare şi nu vom mai proceda la comunicarea deciziilor DSP sau la verificarea persoanelor izolate sau carantinate, iar în final ne vom suspenda activitatea similar magistraţilor”, transmit sindicaliștii.

Polițiștii și grefierii au scandat mai multe sloganuri, printre care ,,Vrem salarizare, nu discriminare”, ,,Pentru a voastră Ordonanță avem zero toleranță” sau ,,Jos Guvernul”.

Grefierii din cadrul instanţelor şi parchetelor din zona de competenţă teritorială a Curții de Apel Oradea și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, precum și structurile Teritoriale ale DIICOT și DNA, vor protesta în faţa Prefecturilor din Oradea şi Satu Mare, alături de lucrătorii din cadrul MJ – ANP – Penitenciarul Oradea, lucrătorii de poliție din cadrul IPJ Bihor, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră, Poliția Municipiului Oradea și Poliția Locală’’, se arată într-un comunicat de presă formulat de către Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial, afiliat Federaţiei Publisind.

Nu sunt singurele acțiuni de protest
Polițiștii avertizează că protestele în stradă nu sunt singurele acțiuni programate. Potrivit sindicatelor, complementar cu pichetările, oamenii legii vor adopta și măsurile deja anunţate la începutul anului: vor aplica în continuare avertismente, vor refuza efectuarea orelor suplimentare şi nu vor mai proceda la comunicarea deciziilor DSP sau la verificarea persoanelor izolate sau carantinate.

Sindicatul Europol avertizează că se ia în calcul inclusiv suspendarea activității, similar magistraţilor.

Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts