Cupa Mondială în schiul alpin



   Acest sfârșit de săptămână a programat o singură cursă în schiul alpin. Este vorba de proba de slalom special feminin de la Zagreb, prilej pentru slovaca Petra Vlhova să-și întărească poziția de lider mondial detașat în lupta pentru Marele Glob de Cristal.Regina zăpezii de la Zagreb

   După o primă manșă în care și-a demonstrat valoarea indubitabilă se părea că nu prea vor fi emoții în manșa a doua. În prima parte a manșei a doua și-a dublat avantajul dar, înainte cu câteva porți de portalul de sosire, și-a pierdut concentrarea, era cât pe ce să-și piardă și trasa obligatorie și a răsuflat ușurată când privind ceasul a văzut verde. Mai erau cinci micuțe sutimi în favoarea ei.

       În urma ei s-au clasat austriaca Katharina Liensberger, cea mai tânără schioriță din top 10 și elvețianca Michelle Gisin la 22 de sutimi de secundă. Vorbind despe clasamente haideți să vedem și situația în clasamentele cumulate pe (probă și general):

– pentru Globul Mic de Cristal al slalomistelor, după patru curse, trei adjudecate de slovacă, Vlhova ocupă primul loc cu 350 de puncte urmată de Gisin și Liensberger cu 285, respectiv 280 puncte.

– la general, după 10 curse disputate (patru speciale, două uriașe, două coborâri, un super G și un paralel) conduce, detașat așa cum v-am spus, cu 615p în fața aceleiași Gisin, 487p, și a americancei Michaela Shiffrin, 385p.

G. Ruia





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts