Depistați pozitiv cu COVID-19 la două zile după vaccinare



Trei angajați ai Spitalului Victor Babeș din Timișoara au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus la doar două zile după ce au fost vaccinați.

Potrivit managerului unității sanitare, este vorba despre cel care se ocupă de IT în spital, dar și de două cadre medicale, dintre care una care lucrează chiar pe secția de pneumoftiziologie, iar cealaltă pe Terapie Intensivă.

De asemenea, managerul povestește că starea celor trei este bună, iar în momentul în care au fost vaccinați nu prezentau niciun fel se simptome specifice SARS CoV-2, motiv pentru care au putut fi imunizați.

 

Mai mult decât atât, Cristian Oancea mai spune că protecția de 95% apare doar după administrarea rapelului vaccinului.

 

Medicii spun că, în cazul în care vaccinul este administrat în timp ce persoana este infectată cu coronavirus, acest lucru nu ar reprezenta un pericol.

Dr. Carmen Dorobăţ, fostul manager al Spitalului de Boli Infecţioase Iași, bolnavă de COVID, după vaccinare

Fostul manager al Spitalului de Boli Infecţioase Iași, Carmen Dorobăţ, a fost infectată cu coronavirus.

Confirmarea că este pozitivă a venit la câteva zile după ce medicul s-a vaccinat împotriva Sars CoV-2.

Medicul Carmen Dorobăţ s-a imunizat împotriva COVID pe 27 decembrie.

Confirmarea că este pozitivă cu COVID-19 a venit în urmă cu 48 de ore, spune medicului.

Dr. Dorobăţ: Probabil am lăsat garda mai jos de sărbători

Carmen Dorobăţ a precizat că, înainte de vaccin, avea test COVID negativ și cel mai probabil infecția a apărut imediat după vaccinare.

Medicul a spus miercuri, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că şi soţul ei este infectat cu Sars CoV-2.

Dorobăţ spune că cel mai probabil ei s-au infectat în perioada sărbătorilor, când poate au “lăsat garda mai jos”. Virusul nu a fost contractat din spital, susţine medicul.

“Niciunul nu am luat din spital. Probabil a fost o gardă lăsată mai jos în perioada sărbătorilor, că nu a fost vorba de lipsa purtării măştii. Asta a fost”, a declarat Carmen Dorobăţ, la Antena 3.

Carmen Dorobăţ: E vorba de contractarea acestei infecţii după administrarea vaccinului, categoric

“Trebuie să subliniez din capul locului că nu este nicio legătură între momentul administrării vaccinului, 27 decembrie, și simptomele apărute după revelion. Este vorba despre o contractare a acestei infecţii după administrarea vaccinului, categoric.

Debutul simptomelor a fost în urmă cu 48 de ore, dar este o simptomatologie ștearsă. Cineva neavizat nici nu s-ar fi gândit să ia un test.

Eu și soțul ne-am testat împreună, pentru că am avut ceva transpiraţii și stare subfebrilă, iar rezultatul este pozitiv.

Urmăm indicaţiile, nu putem să ne tratăm singuri. Am vorbit cu domnul profesor Cercel şi ne-a coordonat terapia, pentru că niciodată nu poţi să judeci ce se întâmplă cu tine şi familia ta”, a spus dr. Carmen Dorobăţ, la Antena 3.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts