“Partidele de șah” din politica și justiția românească



Asistăm din nou la o posibilă condamnare a unui mare politician român și a altora mai mici, care au avut curajul „să scoată capul din bălăriile” democrației noastre, pe alocuri cu „iz de dictatură”. Numele politicienilor nu contează, dar „picăturile de adevăr” sunt extrem de importante pentru o democrație ,,educată” și cât de cât „normală”. Au fost cazuri în care unii politicieni, care „au vorbit mai mult decât trebuie” au ajuns, cum-necum, după gratii. Au ajuns atât de înspăimântați, din nou în libertate, încât foarte puțini au mai dezvăluit „câte ceva” despre condamnările lor nedrepte. Alții au murit și nu au mai apucat „să spună lucrurilor pe nume”.

Pentru „a le închide gura” unor politicieni mai curajoși, „marionetele aflate în funcții cheie” reușesc să le mai dea acestora „șah!” cu câte-un dosar, calat pe acuzația „luare de mită”, „forjat pe repede înainte”. În replică, unii politicieni, care s-au înfățișat în fața unor justițiari, au ripostat vehement cu un „șah!” iscoditor și incomod. Acuzația „de luare de mită”, adresată politicianului respectiv nu este concludentă și lipsesc din ea anumite dovezi palpabile. Interesant de văzut este faptul că într-o altă ipostază justițiarii pledează pentru respect, corectitudine și atrag atenția unor politicieni să nu le mai terfelească „imaginea publică”. Fiecare dă câte un „șah! pe tabla spațiului public”, fără ca „partida” disputelor politice și justițiare să se încheie cu mat.\Cercetările continuă, iar demnitatea politicianului sau a altor politicieni rămâne sub semnul suspiciunii și a prejudecăților, în mintea multor români. Se pare că la noi prima dată sunt acuzați niște oameni, fără a se ține cont ,,de prezumția de vinovăție”. Informațiile incerte „sunt făcute publice” și abia după aceea încep investigațiile minuțioase pentru a culege dovezi relevante. În mod normal și firesc ar trebui să se întâmple exact invers. Se cunoaște foarte bine procedura corectă și legală, dar unii „politruci” nu vor să știe de ea… Adică, prima dată să fie finalizată o anchetă și abia după aceea „omul incriminat”, oricine ar fi el, să fie chemat în fața instanței de judecată și a poporului.

Pe Internet circulă tot felul de informații din care reiese că anumiți politicieni de pe la noi, probabil, execută orbește, uneori dictatorial, anumite „comenzi interne croșetate” pe anumite plaiuri externe. Iată un alt „șah!”, care naște suspiciuni și multe, multe „semne de întrebare”. Curios rămâne faptul că reacțiile politicienilor renumiți din țara noastră sunt „anemice”, și nu numai ale dumnealor, de parcă „ar fi ținuți în șah” de anumite posibile „dosare”, care stau deocamdată „la naftalină” în „Cutia Pandorei”( cu rele contrafăcute sau probabil reale). Șantajul este mai rău decât corupția! Imixtiunile politicului „în treburile Justiției” sunt nevăzute, greu de probat și, se pare, foarte bine mascate de mari secrete și conspirații tăcute (tacite). Reacția diplomatică a unui politician de pe la noi, nu de pe alte tărâmuri, poate fi considerată ca o consecință a descoperirii unor anomalii din justiție accesate de anumiți politicieni? Dacă toate s-ar afla în sfera Normalității, acest politician nu ar fi afirmat „cu mare finețe”, fără dezvăluiri senzaționale, printre altele: ,,…Justiția să funcționeze echitabil, fără abuzuri și fără situații interpretabile…”.

Declarația de presă a fost extrem de scurtă și directă, iar dincolo de aceste sfaturi, sugestii, se ascund multe întrebări. Au fost sau sunt exemple din care reiese că Justiția a funcționat inechitabil în anumite situații? Care au fost de fapt abuzurile, dacă ar fi să luăm în considerare transparența? Câte victime au făcut „Situațiile interpretabile?”. Ei bine, cine, dar cine poate să răspundă la aceste întrebări inevitabile, prezente în spațiul virtual și public, care stăruie pe ,,tabla de șah” a politicii și justiției românești ? Câți ,,jucători” sunt din țară și câți din străinătate, care ,,țintesc…cu orice preț” înlăturarea unor politicieni incomozi, chiar partide, dar și ,,maximizarea profiturilor” personale în România? Patrioții strigă: NU NE VINDEM ȚARA! ,,Patrihoții” trădători vor SĂ O DEA PE GRATIS! Șah-Mat!

Dumitru Țimerman





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts