More


    Studentă din Satu Mare îi încurajează pe oameni să se vaccineze

    =

    O tânără din județul Satu Mare, studentă la UMF Cluj, transmite un mesaj de încurajare celor ce nu s-au hotărât încă dacă să se vaccineze sau nu. Valentina B., studentă în anul I la Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca, și-a povestit experiența – de ce a ales să se vaccineze și care a fost procedura – colegilor de la PortalCJ.

    Tânăra studentă a mărturisit că a fost extrem de fericită în momentul în care a aflat că se va putea vaccina deodată cu cadrele medicale. ”Am ales să mă vaccinez pentru a mă proteja de formele severe de Covid-19 cât și pentru a-i proteja pe cei dragi din jurul meu. Totodată pentru a limita apariția mutațiilor virusului. Consider că studenții ar trebui să fie un exemplu pozitiv pentru restul oamenilor. niversitatea mi-a trimis un formular de înscriere voluntară în data de 6 ianuarie ulterior fiind programată tot de către Universitate la centru. Am așteptat cu nerăbdare e-mailul de confirmare al programării. După 4 zile de așteptare, am primit e-mailul mult așteptat fiind programată la ,, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Leon Danielo Cluj-Napoca”. Ulterior în data de 14 ianuarie m-am prezentat, unde m-a întâmpinat un personal foarte bine pregătit și amabil”, a spus Valentina B. pentru PortalCJ.

    În încheiere, Valentina încurajează pe toată lumea să se vaccineze și să nu fie atât de credulă la fake news.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img