Tour de ski (I)



     Schiul, un sport îndrăgit de sătmăreni, dar nu prea popularizat de la o vreme de presa locală, a fost în copilăria și adolescența mea una din atracții. Nu neaparat schiatul. Practicam neorganizat la fel de mult și celelalte sporturi de iarnă. Schiuri, patine, sănii și crose mi-erau la fel de dragi ca și mingea în celelalte anotimpuri. Bine, schiurile erau niște lemne pe care le legam de bocanci, patinele erau cu ghivent prinse uneori de pantofi pe post de ghete, săniile mi le confecționa un nene iar crosele le improvizam din lețuri. Ce? Vara nu foloseam tocătorul pe post de rachetă de tenis și cutiile goale de conservă pe post de minge?

  Schiul fond a fost întotdeauna o cenușăreasă a schiului. Faptul că la schii fond aparent consumul de energie este mai mare și pare mai spectaculos decât la schiul alpin face ca practicanții și nepracticanții să fie mai atașați de cel din urmă. Ce te face să crezi că dacă după vreo doi-trei kilometri de schiat pe terenuri neregulate te oprești și-ți umpli inima de priveliști cum numai pe plaiurile noastre poți vedea și apoi îți continui mișcarea, consumi mai puțină adrenalină decât plecând concentrat la fiecare slalomare după ce te desprinzi de cablul teleschiului (scuze!, am uitat că nu se mai folosește) și te oprești în buza cabanei să stai din nou la rând, îți aduce mai multă satisfacție? Poate doar faptul că n-ai încercat. Sau poate faptul că atunci când ai învățat să schiezi trebuia neaparat să o iei la vale.

   Să revenim la sport. În ultimii ani deplasarea pe schiuri nu neaparat de sus în jos, a adus modificări importante în ceea ce privește competițiile sportive. Micșorarea distanțelor de alergare pe schiuri și mutarea lor de pe coclauri în centre rurale sau chiar urbane au crescut spectaculozitatea lor și interesul pentru practicantul și spectatorul de sport. Genunchii mei se opun să fac parte dintre practicanți, așa că am rămas doar spectator, dar pe voi vă îndemn la mișcare.

   „Tour de ski” este o compeție separată și totodată inclusă în circuitul Cupei Mondiale de schii fond. Cam așa cum ar fi „Turneul celor patru trambuline” la  sărituri cu schiurile. Anul acesta este în plină desfășurare cea de-a cincisprezecea ediție. Competiția constă într-o serie de concursuri separate de schiat pe diferite distanțe (în ediția aceasta doar probe de sprint, 10km, 15km și cățărare) și stiluri (clasic – cu păstrarea tot timpul paralelă a schiurilor sau liber – pas de patinaj).

     În ziua de Anul Nou a început la Val Müstair (Elveția) cea de-a 15-a ediție a spectacolului „COOP FIS Tour de Ski de la Gruyère AOP”. În condiții de pandemie sunt doar trei „gazde” de tur cu un total de opt zile de curse programate în perioada 1-10 ianuarie 2021. În ciuda provocărilor, toți organizatorii au stabilit protocoale de sănătate aprobate și sigure, care sunt implementate în toate aspectele din jurul evenimentului. Un aspect important este că se  organizează toate evenimentele fără spectatori și se limitează numărul de sportivi. Cu toate acestea, restricțiile nu vor avea niciun impact asupra calității curselor. 

   Startul se va da la Val Müstair, orașul natal al lui Dario Cologna, care face parte din Turul de schi pentru a cincea oară! În circumstanțe speciale (nu poate fi organizată nici o aniversare oficială) organizatorii au venit cu un cadou special „Trofeul Val Müstair”- un premiu suplimentar în valoare de 5.000 franci elvețieni, ce va fi câștigat de sportivul(a) care conduce în Tour de Ski după primele trei curse din Val Müstair.

    La Toblach, în Tirolul de Sud, în condiții perfecte de stare a zăpezii, așa cum ne asigură organizatorii, există o bază solidă pentru viitoarele evenimente de clasă mondială care vor fi testate. Aici va fi cel de-al doilea popas al „Tour de ski” în acest an.

    Val di Fiemme este  localitatea în care, în ultimii ani, s-a terminat Tour de Ski printr-o cățărare pe pârtia pe care în mod tradițional se defășoară curse de slalom și slalom special în schiul alpin. Și în acest an spectacolul „COOP FIS Tour de Ski de la Gruyère AOP” are loc în Fiemme pe Alpe Cermis, unde vor fi încoronați câștigătorii Turului de ski.

G. Ruia





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts