More


    Program de educație ecologică online pentru preșcolari și familiile lor: ”Colectează, reaciclează, creează”

    =

    Se apropie cu pași repezi 1 Martie și Ziua Mamei, două evenimente importante pentru marcarea cărora, Asociația ECOHUMAN,,LIFE TREE,, (Asociația Ecologică și Umanitară ,,Copacul vieții,,) în parteneriat cu Grădinițele cu Program Prelungit nr.6 și ,,Castelul Fermecat,, precum și cu sprijinul SC Alpin SRL și SC DANTEX SA Satu Mare, implementează în cadrul Programului de Educație Ecologică ,,COLECTEAZĂ, RECICLEAZĂ, CREEAZĂ!,, o acțiune online de conștientizare a importanței colectării selective a deșeurilor reciclabile (plastic și deșeuri electrice și electronice DEEE) .

    În această perioadă, premergătoare evenimentelor, preșcolarii celor două grădinițe colectează, la domiciliu, deșeurile electrice și electronice și deșeurile de plastic. Din deșeurile de plastic, împreună cu familiile lor și sub îndrumarea educatoarelor confecționează obiecte decorative pe care le vor oferi celor dragi cu ocazia celor două evenimente. Pentru decorarea obiectelor realizate micii meseriași utilizează pe lângă propriile deșeuri textile și deșeurile de dantelă oferite de SC DANTEX SA. În cursul lunii martie, deșeurile reciclabile colectate (plastic și DEEE)vor fi preluate, la solicitare, de la domiciliul preșcolarilor de către partenerul nostru la această acțiune SC Alpin SRL.

    Această inițiativă își propune să mobilizeze un număr mare de familii, care să lucreaze împreună în beneficiul mediului și totodată să schițeze un zâmbet pe chipul mamelor și a bunicuțelor dragi la primirea obiectelor decorative inedite realizate din deșeuri reciclabile.
    Ca motivație pentru efortul depus în vederea atingerii obiectivelor și a acestui program de educație ecologică, cu ocazia evenimentului ecologic ,,15 Martie – 15 Aprilie – Luna pădurii,, Asociația ECOHUMAN,,LIFE TREE,, va contribui la realizarea unei livezi în incinta Grădiniței ,,Castelul fermecat,, cu plantarea a 30 de puieți de pomi fructiferi.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img