More


    1 IUNIE – ZIUA INTERNAŢIONALĂ A COPIILOR

    - Advertisement -

    Ziua Copilului, numită și Ziua Internațională a Copilului, este o sărbătoare pentru copii, care este celebrată la date diferite în funcție de țară. Ziua Copilului a fost menționată pentru prima oară la Geneva, în august 1925, când a avut loc Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor. Multe guverne au introdus după acest eveniment Ziua Copilului.În foarte multe țări ziua copilului se sărbătorește pe 20 noiembrie, ziua în care s-a adoptat Declarația Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului, în anul 1958. În fosta URSS și în țările care i-au fost state satelit, data este 1 iunie, prima zi de vară în Emisfera Nordică. O parte din restul țărilor adoptă alte date. Ziua de 1 iunie este considerată ca fiind Ziua Copilului, în România, Bulgaria, Polonia, Republica Moldova, China, SUA, precum și în alte state. La 16 noiembrie 2016, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii prin care este modificat Codul muncii, prin declararea zilei de 1 Iunie – Ziua Copilului, ca sărbătoare legală în care nu se lucrează. Astfel, în 2017, pentru prima dată, ziua de 1 Iunie este nelucrătoare.De ziua lor toți copiii merită o atenție deosebită pentru a ști că au anumite drepturi, că sunt importanți. În România, Ziua Copilului se celebrează în marile orașe, prin evenimente dedicate copiilor, cele mai multe dintre ele având loc în parcurile centrale.

    Ziua Internațională a Copilului este o ocazie de a celebra copiii, miracolul nașterii și-al purității, precum și dreptul acestora de a fi protejați. Obiceiurile legate de această zi sunt influențate de mulți factori, începând de la poziția geografică, până la preferințele din cadrul familiei. În țara noastră, cu ocazia acestei zile, sunt oferite copiilor de toate vârstele dulciuri, jucării, baloane colorate, hăinuțe și alte obiecte pe care ei și le doresc. De asemenea, de Ziua Copilului pot fi organizate, petreceri-surpriză, evenimente și activități dedicate copiilor, manifestări sportive sau chiar excursii. În final, cel mai însemnat lucru pentru un copil este atenția familiei și timpul petrecut împreună cu aceștia.

    Ziua copiilor are un loc special în inimile noastre pentru simplul fapt că toți iubim copiii.Această zi ne reamintește despre datoriile pe care le avem către voi, copii. Datoria de a vă proteja, de a vă asigura viitorul, de a păstra pacea pe pământ, de a vă înlesni drumul spre o educație adecvată și multe alte datorii care ne obligă să ținem aprinsă aceasta torță care sunteți voi. Dragi copii, e ziua voastră, o zi pentru distracție și joacă, o zi destinată doar vouă pentru a vă arăta dragostea noastră. Astăzi, dacă s-ar putea, măcar astăzi, să lăsați deoparte tot ceea ce nu vă place pentru că aveți voie să vă jucați cu tot ce vreți, să fiți obraznici și să faceți dezordine în camerele voastre, nu trebuie să faceți teme, ci să vă uitați la desene animate sau, efectiv, să dormiți! E ziua voastră! E timpul vostru!
    Bucurați-vă de copilărie, dragi copii! Continuați să faceți lucruri noi, să faceți lucruri care vă plac și care vă fac să fiți fericiți! Nu uitați că aceste timpuri nu se vor întoarce niciodată! Voi sunteți viitorul nostru! Voi sunteți viața noastră! Prin voi respirăm noi.

    Asociația dorește tuturor copiilor numai fericire, să țineți viu copilul din voi pentru totdeauna și să nu uitați să zambiti. Dumnezeu se află în zâmbetul unui copil iar inocența acestor creaturi minunate ne topește inima.Când eram mică am fost tot timpul grăbită ca să cresc mare și acum când am crescut și am o anumita vârstă, aș vrea să mă întorc în timp, în zilele copilăriei mele. Prea târziu ne dăm seama ce înseamnă să fii copil, să nu ai griji, să nu ai responsabilități, să poți spune lucruri stupide fără ca cineva să te privească ciudat și să spună că ai dat în mintea copiilor. Mi-e dor de vacanțele de atunci, de jocurile copilărești, de colegii mei de școală și de timpul petrecut cu ei. Mi-e dor de copilul care eram atunci, mi-e dor de copilul meu când era mic, și mi-e dor de nepotul meu când era mic, ne leagă amintiri foarte frumoase din copilăria lor, iar astăzi suntem părinți și bunici binecuvântați cu ei.

    Asociația de Psiho-Oncologie Hathor-Maeve Nectarie Satu Mare îi felicită sincer pe toți copiii lumii. Dragi copii! Vă felicităm cu ocazia Zilei Copilului. Asta nu înseamnă că vă iubim și avem grijă de voi doar o singură zi în an. Suntem gata să vă venim în ajutor oricând. Azi vrem să accentuăm importanța voastră în viețile părinților și a profesorilor, care investesc în voi sufletul și speranțele lor. Fie ca visele voastre să devină realitate, iar noi vă vom ajuta mereu. Să fie cei mai fericiți și să crească într-o atmosferă demnă. Le dorim tuturor copiilor să primească dragoste și susținere din partea părinților, să aibă întotdeauna parte de bunătate și fericire, iar zâmbetele molipsitoare să-i bucure pe toți. Fie ca pe drumul vieții să întâlnească doar curcubeie colorate, sănătate multă, succes în tot, note excelente, surprize plăcute, aventuri cu noroc. Fie ca binele să se întâmple în fiecare zi, iar neplăcerile să vă ocolească. Copiii să nu știe niciodată ce înseamnă durerea și teama. Fie ca toți cei mici să râdă zgomotos de fericire. Dacă mulţi copii s-au distrat şi au sărbătorit alături de cei dragi, astăzi fiind poate mai răsfăţaţi decât în alte zile, este bine de ştiut că există şi copii care nu au puterea să zâmbească, aceştia trăind o viaţă prea dură pentru vârsta lor şi cunoscând problemele triste- care se manifestă prin acea boală cumplită numită cancer – ale vieţii lor, de la o vârstă prea fragedă. Fie ca viața tuturor copiilor să fie prețuită, iar sănătatea lor să fie scopul unei națiuni.

    La mulți ani, tuturor copiilor din lumea întreagă!
    Cu drag, pentru gingășia copiilor,

    Asociația de Psiho-Oncologie Hathor-Maeve-Nectarie Satu Mare
    președinte Lucreția Kabai



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img