More


    Primul atelier de formare în domeniul pedagogiilor digitale

    =

    La sfârșitul lunii trecute am dat startul primului atelier de formare în domeniul pedagogiilor digitale organizat în cadrul proiectului “Rețea de inovare socială pentru drepturile copiilor marginalizați: RISDEM’’, în colaborare cu Școala de Valori, la care s-au înscris 39 de participanți din 14 ONG-uri și instituții.

    Este vorba despre un program de formare cu 10 ateliere online care urmează să fie realizate până în iunie 2021. Acesta este destinat profesioniștilor care lucrează în centre de zi, cu copii de vârstă școlară proveniți din medii defavorizate  și cadrelor didactice din școlile care colaborează cu astfel de centre de zi.

    Scopul acestui program este de a dezvolta competențele profesioniștilor care lucrează în domeniul educației formale și non-formale a copiilor din medii defavorizate, în domeniul noilor tehnologii, transferând și adaptând pe digital ceea ce ei realizează prin activități față în față (educație nonformală, dezvoltare de abilități de viață, animație socio-educativă, literație, educație remedială etc.) dar incluzând resurse digitale în activitățile lor.

    Primul atelier, cu rol introductiv, a avut ca temă centrală reflectarea la valorile personale și ale organizațiilor din care fac parte cursanții dar și la valorile în educatie pe care le transmit profesioniștii, copiilor cu care lucrează. Următoarele ateliere se axează pe învătarea folosirii a diferite resurse digitale utile în activitățile cu copiii și tinerii, susținând interactivitatea și implicarea în activități practice. Din temele abordate amintim: pedagogie transdisciplinară, caracteristici intergeneraționale, rolul dascălului, metacogniție etc.

    “Suntem recunoscători Ambasadei Franței în România și Institutului Francez din România pentru sprijinul pe care îl acordă Asociației Stea în realizarea proiectului „Rețea de inovare socială privind drepturile copiilor marginalizați: RISDEM”. Inițiativa noastră are ca scop mobilizarea profesioniștilor din domeniile social și educațional pentru a găsi și a pune în comun soluții adaptate nevoilor copiilor în vederea îmbunătățirii implementării Convenției Națiunilor Unite privind Drepturile Copilului și asigurării unei mai bune intervenții pentru copiii vulnerabili din zone marginalizate. La nivel național există multe inițiative de succes care demonstrează că atunci când la nivel local instituțiile, ONG-urile și familiile ajung să colaboreze eficient, lucrând în sinergie pentru a susține dezvoltarea armonioasă a copilului, rezultatele nu întârzie să apară atât în ceea ce privește prevenirea abandonului școlar timpuriu, cât și incluziunea socială. Prin acest proiect noi ne dorim să creăm o comunitate de profesioniști din  social și educațional care să se susțină reciproc prin transfer de know-how, metodologie și instrumente, astfel încât intervențiile de succes să poată fi adaptate și transferate și în alte zone pentru a putea asigura copiilor celor mai vulnerabili oportunități viabile de a ieși din cercul vicios al sărăciei” (Cristina Bala, director Asociația Stea).

    Proiectul « Rețea de inovare socială privind drepturile copiilor marginalizați: RISDEM » este realizat de către Asociația Stea, cu sprijin financiar din partea Ambasadei Franței în Romania, a Institutului Francez din România și al asociațiilor Aide et Action, Grenoble Isère Roumanie și Solidarité Enfance Roumanie.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img