More


    Dacă ne cinstim eroii, putem întrevedea limpede viitorul națiunii române!

    - Advertisement -

    Există printre noi oameni de aleasă ținută patriotică, creștinească și morală, care reușesc prin acțiunile lor altruiste să ne mențină conectați la marile năzuințe ale înaintașilor noștri. Dintr-o invitație memorabilă, pentru istoria acestor locuri, dăruită de colonelul (r) Voicu Șichet, am aflat că: ,,În luna iulie a anului 2020, conducerile Asociațiilor județene ale Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și din Serviciul Român de Informații au inițiat și propus Instituției Prefectului Județului Satu Mare, demararea unui proiect amplu intitulat: COMEMORAREA EROILOR NEAMULUI. Acesta constă în organizarea de activități de comemorare a eroilor de război, în fiecare an, la date prestabilite, în locațiile din județul Satu Mare, unde aceștia sunt înmormântați. Ideea proiectului a fost receptată pozitiv de către autoritățile și instituțiile publice existente la nivelul județului: Instituția Prefectului, Consiliul Județean, Muzeul Județean și unități militare din cadrul Garnizoanei Satu Mare. Astfel, sub patronajul Instituției Prefectului județului Satu Mare, în data de 16 aprilie 2021, au fost organizate primele activități comemorative, menționate în proiectul amintit, în localitățile Hodod și Lelei, care au beneficiat de sprijinul autorităților locale din comuna Hodod și a Protopopiatului Ortodox Român din Carei. În formatul instituțional menționat și în parteneriat cu autoritățile locale ale orașului Ardud, vom derula activități de comemorare și cinstire a eroilor căzuți în cel de-al doilea război mondial, care sunt înmormântați în localitățile Ardud, Mădăras și Gerăușa, în ziua de vineri, 7 mai 2021. Comemorările eroilor vor avea loc la Cimitirul Ortodox din Mădăras, de la ora 12.00, la Cimitirul Ortodox din Ardud, de la ora 13.00, iar la Cimitirul Eroilor din Gerăușa, de la ora 14.00. Sunt invitați, la aceste comemorări ale eroilor, sătmărenii care doresc să rezoneze cu eroii comemorați și organizatorii acestor evenimente istorice contemporane.” La aceste comemorări vor participa alături de dv., stimați localnici, și alți invitați, oficialități locale și județene, dar și personalitățile militare din rezervă: colonel (r) Mircea Blideran, colonel (r) Gheorghe Strâmb, colonel (r) Iosif Pordea, colonel (r) ing. Ștefan Coșarca și colonelul (r) Voicu Șichet.

    Mă gândesc cu profundă recunoștință la eroii neamului, care au luptat în cele două conflagrații mondiale. Mă transpun cu gândul în situațiile istorice de-atunci și încerc să retrăiesc stările lor interioare generate de faptul că eroii noștri și-au lăsat acasă: iubita, soția cu copii, părinți, rudenii și bătrâni ai satului. Ce drame s-au născut, oare, în sufletele acestor români, care au mers la război să moară pentru pământul strămoșesc? Avem câteodată iluzia că ne putem liniști sufletele doar cu: portul, dansurile, muzica populară și tradițiile noastre strămoșești, despre care se spune că: „nu vor muri niciodată!”…Ne bucurăm când descoperim printre noi români demni, care „nu prididesc niciun efort” pentru a menține trează „flacăra conștiinței naționale” străbune, prin intermediul unor ample acțiuni culturale tradiționale, comemorări ale Eroilor Neamului, studii de cercetare științifice, reviste de cultură, cărți de poezie, proză sau de specialitate. Continuitatea românilor pe aceste meleaguri este reactualizată și impulsionată în permanență prin documente istorice incontestabile, prin mărturii bine argumentate, alimentate de nesecatele izvoare scrise și arheologice, deasupra cărora se ridică măreția conștiinței și faptele înmagazinate în scrieri nepieritoare lăsate nouă de eroii neamului.

    Una din revistele contemporane este EROII NEAMULUI, fondată în 1996, care stă mărturie împotriva tuturor vicisitudinilor vieții actuale și a dorinței unora de a deforma adevărurile istorice. Această revistă este pentru județul Satu Mare ca un fel de „Sistem de referință” al adevărurilor istorice naționale. Este o revistă de cultură și educație patriotică, apolitică și neguvernamentală, editată trimestrial de Asociația Civică „Tempora” Satu Mare și Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, în colaborare cu Muzeul Județean Satu Mare. În paginile revistei a apărut de-a lungul vremii și „Jurnalul cimitirelor și monumentelor eroilor” sub semnătura autorizată a colonelului (r) Voicu Șichet. Revista EROII NEAMULUI publică în fiecare număr articole și eseuri, care readuc în actualitate portretele biografice memorabile ale eroilor neamului românesc, dezvăluri istorice foarte bine argumentate, dar și file inedite de istorie autentică. În preajma acestor comemorări și cinstiri ale eroilor, de la Mădăras, Ardud și Gerăușa, parcă eroii neamului românesc din toate timpurile ne transmit de dincolo de morminte, prin intermediul mesagerilor, următoarele cuvinte sfinte: ,,Naționalitatea trebuie să fie simțită cu inima și nu vorbită numai cu gura.” (Mihai Eminescu). Poetul Dumitru Delcă a surprins, în poezia „Eroii”, portretul indestructibil al românilor care s-au jertfit pe altarele câmpurilor de bătălie ale războaielor nemiloase: ,,Eroii neamului nu pier niciodată./ Își au veșnicia în fiecare piatră./ În pământul care, adesea-l frământăm,/ În aerul curat, pe care-l respirăm./ Și ca să nu cadă, peste ei uitare,/Mereu să le-aprindem câte-o lumânare./ Să ne închinăm la fiece mormânt,/Că flori sunt deasupra și flori sub pământ.”

    Dumitru Țimerman



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img