More


    De ce sărbătorim Ziua Copilului pe 1 iunie. Cum a apărut și ce semnificație are această dată

    - Advertisement -

    Ziua Internaţională a Copilului a fost proclamată de către Conferinţa Mondială pentru Bunăstarea Copiilor în 1925, iar apoi în 1954, 20 noiembrie a fost declarată Ziua Universală a Copilului.

    Tot în acel an, 1954, UNICEF a emis o recomandare care prevedea ca fiecare stat să sărbătorească “Ziua Copilului”.

    Ziua de 1 iunie este, de fapt, Ziua Internaţională pentru Protecţia Copiilor, însă în prezent este sărbătorită în mai multe ţări ca fiind Ziua Copilului. Ziua datează din anul 1950 şi a fost stabilită de către Federaţia Internaţională Democrată a Femeilor de la Congresul de la Moscova (22 noiembrie 1949).

    Variantele globale majore includ Ziua Universală a Copilului din data de 20 noiembrie, după recomandarea Naţiunilor Unite. Ziua Universală promovează obiectivele prezentate în Carta pentru bunăstarea copiilor. La data de 20 noiembrie 1958, Naţiunile Unite au adoptat Declaraţia Drepturilor Copilului. Ulterior, Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat Convenţia cu privire la drepturile copilului, în 1989, tot pe 20 noiembrie.

    Cele mai multe țări însă celebrează Ziua Copilului pe data de 1 iunie. Alături de Romania, alte 47 de state celebrează copii la aceeași dată.

    Majoritatea țărilor au căzut de acord asupra zilei de 1 iunie, prima zi de vară, însă nu toate statele sărbătoresc Ziua Copilului acum, 22 noiembrie fiind o dată populară în țări precum Canada, Marea Britanie, Suedia, Spania, Olanda, Franța, Grecia sau Islanda.

    1 Iunie este ziua în care se celebrează miracolul naşterii, miracolul purităţii, dar şi întoarcerea la inocenţă.

    Nu există limite de vârstă când vine vorba de a sărbători Ziua Copilului. Oricare dintre noi, copil sau adult, are voie să se simtă copil şi chiar este necesar ca macăr o dată pe an să lăsăm în urmă problemele de zi cu zi, să zâmbim curat şi să simţim că ludicul înfloreşte în inimile noastre.

    Copiii nu trebuie să fie neglijaţi nicicând, căci ei sunt cei care ne fac de multe ori ziua mai bună şi pentru care ajungem la un moment dat să trăim. De ziua lor aceştia merită o atenţie deosebită pentru a şti că au anumite drepturi, că sunt importanţi.

    Prin promulgarea Legii pentru completarea alin. (1) al art. 139 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, ziua de 1 iunie, Ziua Copilului, a devenit sărbătoare legală.

    Potrivit proiectului, Ziua copilului este zi nelucrătoare, alături de 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie – Sfântul Andrei, 1 decembrie, prima şi a doua zi de Crăciun.

    Iniţiatorii au apreciat că timpul petrecut de părinţi alături de copii reprezintă cea mai eficientă şi simplă metodă de a forma şi consolida o relaţie sănătoasă copil-părinte.

    „În societatea actuală, timpul a devenit o resursă critică, atât la birou, cât şi acasă. 24 de ore par să nu mai fie suficiente, iar găsirea unui echilibru între viaţa personală şi cea profesională este o provocare din ce în ce mai mare. Muncim peste program şi facem sacrificii pentru ca cei mici să aibă o viaţă mai bună. Dar de multe ori lipseşte ce e mai preţios pentru ei: prezenţa fizică a părinţilor lor. Să le oferim celor mici timp de calitate şi amintiri pentru o viaţă. Acest timp le asigură copiilor un mediu armonios în care să crească şi să se dezvolte şi le oferă un set de valori şi un model de urmat pentru când vor fi, la rândul lor, părinţi”, au menţionat iniţiatorii.

    Aceştia au arătat că părinţii trebuie să fie conştienţi că timpul petrecut cu copiii lor este foarte important şi că modul în care îl valorifică în interacţiunile dintre ei poate avea un rol determinant pentru evoluţia ulterioară a copilului.

    „Ziua copilului, sărbătorită în România la 1 iunie, este un prilej de a sărbători copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a inspira comunitatea şi familia şi de a aprecia şi iubi copiii. Este o sărbătoare frumoasă care are implicaţii atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Este o ocazie de a petrece timp de calitate cu cei mici, nu neapărat cu proprii copii”, au mai motivat iniţiatorii necesitatea proiectului.

    Nicolae Ghișan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img