More


    Karate: Lecția de viață a celor de la OKINAWA! Sportivi ”speciali” medaliați la Naționalele de la Timișoara!

    - Advertisement -

    Campionatul Naţional de karate I.K.U 2021 organizat de Federaţia Română de Arte Marţiale a avut loc în week end la Timișoara.

    A.C.S Okinawa Satu Mare s-a deplasat cu un lot format din 21 de karateka. De remarcat că nouă  sportivi dintre aceştia sunt cu nevoi speciale suferind de autism, Boala Asperger, A.D.H.D şi dislexie.

    S-a concurat la două probe, kata şi kumite, iar înainte de a fi acceptaţi să intre pe tatami sportivii au trebuit să facă dovada vaccinării anti-Covid sau a unui test negativ.

    Dintre sportivii de la ACS Okinawa, cei “speciali’’ şi au reuşit să obţină performanţe impresionante, au cucerit o mulţime de medalii şi, fapt cu totul remarcabil, s-au calificat la Campionatul European, la ambele probe, kata şi la kumite.

    “Am avut emoţii, nu ştiam cum o să reacţioneze sportivii mei, mai ales la kumite. Dar cu toţii s-au comportat excelent. Sunt tare mândru de ei. Sperăm ca şi la C.E. să avem rezultate la fel de bune”  a spus Csaba Nyesti (4 dan), preşedinte şi antrenor la ACS Okinawa.

    Medalaţii de la ACS Okinawa: GORBE EDINA, 2 medalii de aur; ATALLAH FRANCOIS, o medalie de aur şi una de bronz; GRIGOR ERIC, o medalie de argimt, una de bronz; MORAR AYAN, o medalie de aur şi una de argint; PENZES EMANUEL, o medalie de aur şi una de argint; DUMITRE CRISTIAN MATEI, 2 medalii de argint; ALEX AOŞAN, 3 medalii de bronz; NICA LUCCAS o medalie de bronz, una de argint; BOTA SEBASTIAN , 2 medalii de argint; POP ALISIA, o medalie de argint; SZABO PATRIC, o medalie de bronz; LIPCEI ANDREI, o medalie de bronz; PETRAŞ DANIEL, o medalie de bronz.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img