More


    Neuitarea lui Dumnezeu

    - Advertisement -

    Motto: “Dumnezeu nu uită de om cum uită omul de Dumnezeu”
    (Părintele Arsenie Boca)

    Uitarea, se spune, este o lege a firii. Este un timp în care trebuie să uiţi. Este un timp în care trebuie să-ţi aduci aminte. Depinde care este motivul uitării şi al aducerii aminte. Uitarea se impune atunci când ierţi. Iertarea are un caracter desăvârşit, un profund accent terapeutic, doar când este dublată de uitare. Iertarea şi uitarea ar trebui să fie atât de bine legate una de alta, încât raportul lor să poată fi împins până la identificare. Pentru a vindeca răul din interiorul fiinţei tale, zice Lacordaire, nu este suficient să ierţi, ci trebuie să şi uiţi. Iertarea însoţită de uitare îţi conferă linişte sufletească, sănătate interioară şi echilibru între trup şi suflet, între simţire, raţiune şi voinţă. Iertarea însoţită de uitare te canalizează spre bine, fiind o dovadă de iubire. Este mai bine să uiţi o neplăcere pe care ţi-a cauzat-o cineva, decât să te frământe în permanenţă gândul răzbunării. De altfel, toţi greşim şi, prin urmare, toţi avem nevoie de iertare şi de uitare.

    Pe de altă parte, este o mare eroare să uiţi binele pe care ţi l-a făcut o anumită persoană. În acest caz, omul dă dovadă de nerecunoştinţă. Eu refuz să cred că recunoştinţa devine o floare din ce în ce mai rară. Poate din cauză că lupt zi de zi pentru a conştientiza lumea (copii, tineri, adulţi) de importanţa iubirii, a iertării şi a toleranţei. Poate din cauză că îmi place să mulţumesc fiecărei persoane cu care intru în contact pentru fiecare gest, pentru fiecare cuvânt, pentru fiecare atitudine pozitivă şi pilduitoare. Poate din cauză că îmi doresc să transform fiecare întâlnire cu fiecare om într-o zi de sărbătoare, într-o zi de neuitat.

    Societatea în care trăim generează un comportament negativ, care ar trebui să ne îngrijoreze. Există perioade în viaţă când toate decurg aşa cum ne dorim, când “toate merg strună” şi atunci uităm de Dumnezeu, lăsându-L pradă indiferentismului nostru. Negăm realitatea că El este cauza bunătăţilor de care ne bucurăm, că El este Cel Care ne-a ajutat, atribuindu-ne nouă, în exclusivitate, toate meritele. Aceasta este o capcană majoră în care reuşeşte să ne atragă potrivnicul. Mândria, spun Sfinţii Părinţi, este izvorul tuturor relelor. Mândria te scoate din relaţia iubitoare cu semenii tăi. Mândria te determină să te consideri superior tuturor, având impresia că doar şi doar tu ai dreptate şi că toţi trebuie să te admire şi să te respecte. Însă, cât de uşor poţi să cazi! Mândria exclude iubirea. Mândria te face să te crezi egalul lui Dumnezeu sau chiar te îndeamnă să-L excluzi pe Dumnezeu din viaţa ta, care devine, fără să realizezi, tot mai zbuciumată. Mândria te face să-L uiţi pe Dumnezeu, să uiţi că El este izvorul a tot ceea ce ai şi a tot ceea ce ai fost înainte de a deveni mândru. Cu toate acestea, chiar dacă tu uiţi de Dumnezeu, El nu uită de tine. El luptă pentru tine şi îţi trimite lumină în minte spre a te reîntoarce între oameni ca OM. El te ajută să conştientizezi că nu eşti dumnezeu pentru oameni, ci că eşti OM. El te ajută să înţelegi că-L poţi imita pe Dumnezeu doar făcând bine, din iubire, celorlalţi şi nu uitând binele pe care ţi l-au făcut ceilalţi şi Dumnezeu în procesul devenirii tale. A uita nu înseamnă a omite (în mod voit) pe cineva/Cineva din viaţa ta, nu înseamnă a uita de celălalt/Celălalt, nu înseamnă a ignora, a fi indiferent, a fi egoist.

    Dacă Dumnezeu ar uita de tine când mândria ţi-a cotropit sufletul, ai fi ajuns, cu siguranţă, la depersonalizare, la pierderea propriei identităţi, la decredibilizare… la pieire… la diavolul – care ţi-a insuflat mândria, uitarea de Dumnezeu, indiferenţa, uitarea de aproapele, dorinţa de exploatare a semenilor. Însă, atenţie! Diavolul nu te-a obligat să uiţi; el ţi-a aruncat momeala. Tu ai acceptat-o! Dumnezeu nu luptă împotriva ta, ci doreşte îndreptarea ta şi mântuirea ta. El luptă să te elibereze din mrejele păcatului uitării de Dumnezeu şi de aproapele, păcat în care ai căzut prin propria ta voinţă. Dumnezeu vrea să te salveze fiindcă te iubeşte. Tocmai de aceea omul nu poate cădea pradă uitării lui Dumnezeu. Unde este iubire nu poate pătrunde uitarea. Când nu-l iubeşti pe aproapele tău nu poţi spune că-L iubeşti pe Dumnezeu. Când nu-ţi iubeşti aproapele, uiţi de Dumnezeu, Care este, în mod absolut, Iubire (I Ioan IV; 8) şi aducere aminte de omul care iubeşte şi pe care îl iubeşte.
    Haideţi să ne împărtăşim de neuitarea lui Dumnezeu!

    Preot dr. Cristian Boloş



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img