More


    Victoria Carei a câștigat turneul internațional amical de la Cigand

    - Advertisement -


    Campioana ligii a 4-a elite, CSM Victoria Carei a câștigat în week end turneul internațional amical de la Cigand , Ungaria.
    În semifinale Victoria Carei a trecut scor 2-2 și apoi la loviturile de departajare de gazdele de la Cigand.
    ”După nici o săptămână de pregătire, am reuşit un egal cu echipa gazdă Cigand (2-2) . După loviturile de la 11 m, ne-am calificat în finala mini turneului, unde vom juca cu echipa de la Putnok din Liga a 3-a din Ungaria. Ne bucurăm că ne-am reîntâlnit cu prietenii de la Cigand. Avem o colaborare bună cu ei de peste 10 ani, atât la nivelul copiilor cât și al seniorilor. Mâine va urma finala, dar mai importantă este participarea la acest turneu. Baza sportivă de la Cigand este ceva ieșit din comun, ospitalitatea lor la fel. Urmează alte meciuri de pregătire, ținta noastră fiind Liga a 3-a. Hai Victoria Carei!”, a declarat antrenorul Marius Botan după semifinala cu Cigand.
    Apoi, a doua zi, careienii antrenați de Marius Botan au învins sâmbătă seara în finală, echipa Putnok SE, din Liga a 3-a din ţara vecină, scor 2-0. Golurile au fost marcate de Tilinger şi Mihaly.
    „Un turneu internaţional amical organizat foarte profesionist! Condiţii de joc excelente şi echipe foarte bine pregătite! Felicitări organizatorilor! Echipa noastră a demonstrat că este pe drumul cel bun. Băieţii au demonstrat o atitudine corectă faţă de competiţie. Mă bucur mult pentru ei. Avem foarte multe lucruri de pus la punct, cel mai important să lucrăm la formarea unui grup unit, compact, care să înţeleagă că, prin forţa grupului, putem să obţinem cu adevărat rezultate remarcabile. În perioada următoare mai avem programate câteva partide de pregătire şi sperăm ca, până la începerea meciurilor oficiale, să fim în cea mai bună formă a noastră, din toate punctele de vedere. Sperăm ca prin seriozitatea şi determinarea echipei să putem să aducem cât mai mulâi suporteri alături de noi! Hai Victoria!”, a declarat antrenorul Victoriei Carei, Marius Botan.
    Pregătirile vor continua în această săptămână iar antrenorul Marius Botan speră să poată definitive și lotul de jucători cu care Victoria Carei va ataca noul sezon al Ligii a 4-a elite.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img