More


    Am văzut români supărați, dezamăgiți și descurajați…

    - Advertisement -

    Este inadmisibil să acceptăm nepăsarea și lipsa de responsabilitate a unor decidenți, care nu au impus în timp util măsurile de urgență în vederea prevenirii incendiilor în spitale. Am văzut aparținători disperați, cu ochii în lacrimi, care își plângeau morții după incendiile de la spitalele din Piatra Neamț și Constanța. Dezamăgirea ,,nu poate fi tradusă în cuvinte”, iar supărarea și durerea din sufletele acestor români, frați de-ai noștri, a depășit limitele suportabilității umane. Doamne, cât de greu este să pierzi un membru de familie din cauza prostiei și superficialității! În timp ce unii români trăiau această dramă de la Constanța, unii decidenți au fost ocupați cu pronosticurile politice, iar alții se acopereau cu gloria unei comemorări străine. Nicio grijă și nicio implicare în gestionarea acestui dramatic eveniment de la Constanța nu a răsărit încă din plin pe mormintele celor decedați. Cică, se fac cercetări! Prima implicare a fost aceea de a găsi cauzele incendiului, iar în baza acestora a potențialilor vinovați. Ca să tacă lumea! Probabil vor fi schimbați din funcții vreo câțiva șefi, iar liniștea indiferenței se va așterne din nou ca un blestem peste spitalele din România. La fel cum s-a întâmplat și după drama de la Piatra Neamț. Mai trebuie să moară și alți români, în tot felul de incendii, până când decidenții și cei abilitați se vor trezi din ,,somnul rațiunii, care naște monștri?”.

    Dacă ne reîntoarcem în timp, la incendiul din Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț – Secția ATI, dintre atâtea și atâtea informații vehiculate în spațiul public prin intermediul presei, două dintre ele au ,,brăzdat” fără efect conștiințele unor decidenți. Dacă s-ar fi ținut cont de ele, nu ar mai fi existat incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase – Secția ATI Covid, din Constanța. Prima informație a fost oferită jurnaliștilor de un angajat al Spitalului din Piatra Neamț, care a afirmat că de foarte multă vreme au fost semnalate anumite deficiențe referitoare la subdimensionarea instalațiilor electrice. De-a lungul vremii acest ,,semnal de alarmă” nu a interesat pe nimeni, deoarece era nevoie de bani pentru redimensionarea instalațiilor electrice? A doua informație difuzată pe un canal de televiziune național purta un titlu demn de remarcat: ,,De acum, se vor aloca bani cu carul pentru sistemul de sănătate…”.

    În urma acestor două informații, la nivel național ar fi trebuit în mod normal să fie verificate toate instalațiile electrice și elaborate măsuri urgente de remediere a acestora în toate spitalele vechi moștenite de la fostul regim comunist. De-a lungul anilor aceste spitale au fost dotate masiv cu aparatură modernă, iar solicitarea excesivă a instalațiilor electrice vechi a fost fatală pentru atâția români uciși de indiferența și zgârcenia unor decidenți ignoranți. Poate la nivelul spitalelor din țară au fost și alte nereguli legate de dotările necesare pentru prevenirea incendiilor, semnalate de Inspectoratele pentru Situații de Urgență, dar care nu au fost remediate… probabil, din lipsă de bani. Dacă la Spitalul din Constanța ar fi fost aplicate măsurile urgente profilactice de prevenire a incendiilor… acei oameni mai trăiau și astăzi, chiar dacă au avut Covid. Doar Covid-ul se poate vindeca, nu-i așa? Nimeni nu a învățat nimic din cauzele incendiului de la Spitalul din Piatra Neamț? Este adevărat că unii decidenți se tratează prin cele țări străine, dezvoltate, cu sisteme moderne de sănătate, că doar nu o să se interneze în spitalele românești unde se moare și din cauza infecțiilor provocate de anumite bacterii intraspitalicești. Adevăr pe care-l știu doar unii membri ai unor familii greu încercate… Șșș… Tăcere! Nu e voie să vorbiți și despre alte Bacterii vinovate de moartea unor persoane dragi din familie…Acum e mai ușor…Covid-ul preia toate decesele în mod victorios ! Ei, despre aceste adevăruri se vorbește foarte puțin. Cu siguranță, tot din cauza banilor. Pentru dezinfectarea spitalelor ar fi nevoie de miliarde de lei. Bugetul este anemic, iar împrumuturile externe sunt deja apăsătoare pentru populația României.

    Nu înțeleg de ce nu se caută și alte alternative? De pildă, în municipiul Satu Mare, probabil sunt exemple și din alte orașe ale țării, un om de afaceri sătmărean a donat sistemului de sănătate peste o sută de mii de euro în vederea achiziționării și dotării cu aparatură modernă a unui spital… În urma unor întâlniri cu oamenii de afaceri sătmăreni, care ar putea să doneze bani, la care să fie adăugați și banii primiți de la bugetul statului pentru situații neprevăzute, ar putea fi remediate unele neajunsuri…aducătoare de incendii sau alte drame intraspitalicești ,,soldate cu morți și răniți”. Din nefericire, unii lideri sunt ocupați cu: războaiele politice, goana după Putere, aroganțele unor ,,politruci” proști, infatuarea și ignorarea unor priorități vitale pentru comunitățile din țara noastră. Am văzut români supărați cu lacrimi în ochi, iar durerea se citea pe chipurile lor schimonosite de disperare, dezamăgire și neputința de a-i ,,condamna” pe vinovații adevărați, neidentificați, ascunși pe sub ,,poalele” lipsite de transparență ale crizei politice…Da’, nu-i niciun bai!; ”Țara arde și baba se piaptănă” sub ochii ocrotitori ai unor Puteri străine.

    Dumitru Ţimerman



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img