More

    Ziua Internațională a Rromilor sărbătorită la Satu Mare

    Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare în colaborare cu Asociația Partida Rromilor Pro Europa- Sucursala Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare organizează vineri 8 aprilie  2022, de la ora 13:00, în Sala „Octavian Bud” a Centrului Cultural „G.M. Zamfirescu” Satu Mare un spectacol dedicat Zilei Internaționale a Rromilor.

    În program vor evolua: tarafuri tradiționale, formații și grupuri de dansuri din județ.

    Data de 8 aprilie a devenit Ziua Internaţională a Rromilor în anul 1971, la primul Congres Internaţional al Rromilor, desfăşurat la Londra. Tot atunci a fost adoptat şi imnul internaţional al rromilor, “Gelem, gelem” al solistei Olivera Vuco din filmul iugoslav “Am întâlnit şi ţigani fericiţi”.

    Culoarea verde a drapelului sugereazǎ pǎmîntul şi natura, albastrul sugerează cerul, iar roata roşie de pe drapel aminteşte că rromii sunt originari din India, de unde au venit după un lung exod.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE