More

    A început construcția la un nou pod peste Someș

    Lucrprile de construire a unui nou pod peste râul Someș pe raza județului Satu Mare au fost începute ieri, 19 mai. Este vorba despre podul care leagă localitatea Potău de localitatea Cărășeu. Practic, acest pod va lega Țara Codrului de Țara Oașului.

     

    Lucrările au început
    Primarul comunei Medieșu Aurit, Marian Torok, principal artizan al acestei investiții, a declarat pentru Gazeta de Nord Vest că lucrările la acest pod au fost începute încă ieri.
    ”Totul este pregătit. Documentația este finalizată, avem finanțare, a fost desemnat și constructorul. Acum am dat ordinul de începere a lucrării de construire a acestui pod”, a declarat primarul Marian Torok.
    Reamintim faptul că, în data de 12 noiembrie 2021, primarul comunei Medieșu Aurit, Marian Torok împreună cu cei abilitați din cadrul UAT Medieșu Aurit, au semnat cu constructorul contractul de execuție a obiectivului ,, Pod nou peste râul Someș în zona Potău-Cărășeu”.

    Leagă Țara Oașului
    de Țara Codrului
    Investitia este una cât se poate de utilă, nu doar pentru locuitorii celor două comunități, și va reprezenta un punct de legătură facil între cele două zone ale județului Satu Mare. Practic, un pod în această zonă ar lega Țara Codrului de Țara Oașului, nefiind necesară efectuarea unui ocol de zeci de kilometri.
    Podul este cu atât mai important cu cât va asigura accesul forței de muncă din zonă spre investiția celor de la Alu Menziken, care au deschis la Medieșu Aurit o fabrică cu tehnologii de ultimă generație.

    Datele tehnice
    ale investiției
    În ceea ce privește datele tehnice ale investitiei, edilul ne-a spus ca podul va avea o lungime de 131 de metri, partea carosabila va avea latimea de 7,8 metri, la care se adaugă și doua trotuare de o parte și de alta a podului. Podul va fi realizat din prefabricate.
    Podul care face legătura între localitățile Potău și Cărășeu ar fi al șaselea pod din județul Satu Mare peste râul Someș care obține finanțare, după cele două poduri deja existente în Satu Mare, al treilea pod din Satu Mare (strada Ștrandului – Micro 17), podul construit pe șoseaua de centură al municipiului Satu Mare, dar și podul care va face legătura dintre orașul Seini și localitatea Pomi. Practic, acest pod ar avea menirea de a uni Țara Oașului cu Țara Codrului.
    De fapt acest pod ar putea face parte din Șoseaua Rapidă ce va fi construită în județul Satu Mare.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE