TRAGEDIE. Un tată s-a aruncat cu cei doi copii, de 4 luni respectiv 5 ani, în baraj

TRAGEDIE. Un tată s-a aruncat cu cei doi copii, de 4 luni respectiv 5 ani,  în baraj

Un bebeluș de numai patru luni și un fratele său de de cinci ani au fost aruncați de propriul tată în barajul Berești, în județul Bacău. Incidentul s-a întâmplat după o ceartă a părinților, spun surse din rândul apropiaților. Tatăl, în vârstă de 30 de ani, a amenințat-o pe mama copiilor că se va arunca în râu cu cei mici.


La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au reușit să îi scoată pe copii din apă, dar în stare de inconștiență. Polițiștii le-au acordat acordat primul ajutor, până la sosirea ambulanței, iar medicii efectuează, în continuare, manevre de resuscitare.

Corpul bărbatului nu a fost găsit, deocamdată. El este căutat, atât în apă, cât și pe uscat, în zonele din jur, luându-se în calcul și varianta că acesta nu s-a aruncat în apă, ci și-a aruncat doar copiii.


Este al doilea caz care șochează România, după cel al mamei de la Timișoara, care s-a aruncat de pe bloc, alături de cei doi copii ai săi.

sursa: stiripesurse.ro

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand