A doua ediție a conferinței “Eroi şi martiri”, organizată la Satu Mare

0
639

A doua ediție a conferinţei “Eroi şi martiri” a fost susţinută la Satu Mare de către părintele conf. univ. dr. Constantin Valer-Necula, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Sf. Andrei Şaguna” din Sibiu, la Catedrala “Adormirea maici Domnului” din Satu Mare.
Evenimentul a avut loc, printr-o fericită aşezare a lucrurilor, chiar de praznicul Înălţării Domnului ,2 iunie 2022, ora 17.00, sărbătoare care a fost adoptată de poporul român ca fiind şi Ziua Eroilor, astfel că, pe lângă slujbele de pomenire din biserici şi ceremonialul militar şi religios care s-au desfășurat la Cimitirul Eroilor din Satu Mare în prezenţa PS. Timotei Sătmăreanul, Eroii Neamului au fost omagiaţi de către sătmăreni şi printr-o întâlnire de suflet cu părintele Necula.
Au fost prezenți preotul Cristian Boloș,preot paroh la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, părintele conf. univ. dr. Constantin Valer-Necula, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Sf. Andrei Şaguna” din Sibiu, Voicu Șichet, redactor coordonator ar revistei Eroii neamului, Anișoara Boitor, inspector școlar general, Satu Mare, Cristina Gloria Oprișa, profesoară de desen și pictoriță.
“ Am ieșit din pandemie și am intrat în război. Vederea oamenilor care au venit în ajutor refugiaților ucrainieni, m-a umplut de duioșie și am un mare respect pentru ei. Este important să fim empatici și atenți la cei din jurul nostru. Oamenii trebuie să vadă că prin acest lucru îl slujesc pe Dumnezeu. Când spui erou vorbești despre tărie și caracter. În România avem nevoie de mai mulți oameni care să poată educa și care să dea exemplu,” a transmis dr. Constantin Valer-Necula.
Adriana Nistor