More


    Renumitul profesor dr. Ovidiu Pop s-a pensionat

    - Advertisement -

    După 32 de ani de profesat la Colegiul National Mihai Eminescu, Ovidiu Pop s-a pensionat, având parte de o festivitate specială din partea colegilor, care si-au luat la revedere cu această ocazie de la el.

    Despre Ovidiu Pop
    Ovidiu Pop s-a remarcat printr-o activitate profesionala impecabilă, fiind la catedra liceului din 1990. In cei 32 de ani, profesorul nu s-a limitat la activitatea de la clasa si la pregătirea olimpicilor, acesta având si 57 de cărți de matematica la care a colaborat ca și coautor.
    Pe lângă literatura de specialitate, Ovidiu Pop are o înclinație aparte pentru scris, oferind comunității satmarene si întregii țări mai multe volume, din seria „Caietelor eminescienilor sătmăreni”, contribuind la 8 din cele 10 volume.

    Atât la susţinerea examenului de definitivare în învăţământ, cât şi a gradelor didactice I şi II, a obţinut media 10 (zece).

    Din anul 1990 a fost profesor titular la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Satu Mare. Din anul 2006 este doctor în matematică, titlu ştiinţific obţinut la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

    „Mulțumim, din suflet, domnului profesor dr. Ovidiu T. Pop, pentru tot ce a oferit învățământului, de-a lungul anilor, și, în special, Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, cu care s-a identificat total! Pensie îndelungată să vă dăruiască Bunul Dumnezeu!”, a transmis Natalia Manuela Boloș directorul CNME.

    Ii dorim pensie lungă și activă!



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img