More

    A fost stabilită data când va avea loc SÂMBRA OILOR

    Data la care se va desfășura ediția din acest an a celei mai mari sărbători câmpenești a oșenilor, Sâmbra Oilor, a fost stabilită de autorități.

    Prefectura a anunțat că pe data de 07.05.2023 va avea loc cea de-a LXV-a ediție a festivalului folcloric ,,Sâmbra Oilor” pe dealul de la Huta Certeze si Moișeni.

    Pentru buna organizare a acestui mare eveniment pentru județul Satu Mare, îndeosebi pentru Țara Oașului, în perioada următoare vor avea loc întâlniri de lucru cu reprezentanții instituțiilor implicate în organizare (Consiliul Județean Satu Mare, Primăria Certeze, Primăria Negrești-Oaș), siguranță și ordine publică (Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră) și control (Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcția de Sănătate Publică, Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor, Garda Națională de Mediu).

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE