Istoria evoluţiei culturii populare din Crişana şi Maramureş sub aspectul fundamentelor etnologice se articulează pe o solidă zestre folclorică, bogată în mituri, legende şi poveşti – mărturie a existenţei în acest spaţiu de civilizaţie românească a unor particularităţi remarcabile.
Românii din Crişana şi Maramureş sunt printre cei mai conservatori în privinţa tradiţiilor şi obiceiurilor populare, iar zonele rurale constituie veritabile leagăne de legende şi povești condimentate din belşug cu snoave specifice umorului local, pentru care oamenii de pe aceste meleaguri manifestă o înclinaţie cu totul şi cu totul ieşită din comun.
Hazul e la mare preţ şi-și face simţită prezenţa până şi în cele mai neaşteptate locuri – drept mărturie în acest context, stă faimosul Cimitir vesel de la Săpânţa, unde moartea pare să treacă în mod paradoxal pe planul doi, lăsând loc din belşug glumelor celor care fură plini de viaţa odinioară.
Mari iubitori de mesteşuguri, românii din Maramureş şi Crişana obişnuiesc şi azi să se reunească la şezători şi la muncile gospodăreşti tradiţionale, istorisind poveşti din vremuri de mult apuse, având drept protagonişti eroi mai mult sau mai puţin fantastici, de la Feţi-Frumoşi şi Ilene-Cosânzene, până la înfricoşătorul balaur care scuipă limbi de foc, atât de asemănător la înfăţisare cu celebrul dragon al civilizaţiilor asiatice.
Nu există aşezare în Crişana şi Maramureş unde să nu abunde legendele despre originile lor, despre tainice locuri în care s-ar afla ascunse comori nemaivăzute, despre temple păgâne, bătrâne vrăjitoare ce cunosc secretele vieţii fără de moarte şi chiar despre călugări ce vorbesc direct cu Dumnezeu şi cu îngerii Săi.
Fotograful japonez Miya Kosei susţine că „raiul are chipul României” şi că „maramureşenii sunt coborâţi direct din cer”, referindu-se la naturaleţea cu care aceştia istorisesc legende din bătrâni, incredinţaţi de sâmburele de adevăr al acestora şi astupându-şi jumatate de gură în căuşul palmei, ca pentru a nu atrage cine ştie ce spirit rău asupra celor ce ascultă.
La rândul său, Crişana îşi are propriile legende, ca provincie istorică scăldată de Tisa, Mureş şi Someş, deopotrivă şi străjuită de culmile Apusenilor – un bazin în care basmele se împletesc în mod firesc cu realitatea, generând folclor şi obiceiuri de un farmec aparte.
Aşezările din Crişana şi Maramureş au toate nume cu rezonanţe de basm – locuitorii lor cunosc câte o legendă despre fiecare în parte, îndeosebi asociate numelor apelor care izvorăsc de pe aceste meleaguri, dar şi legate de întâmplări care ar fi avut loc cu multă vreme în urmă, la vremea întemeierii lor.
Zona din Bârsana şi-ar fi împrumutat numele de la turmele de oi bârsane crescute de ţăranii locului.
Petrova s-ar numi astfel din pricina ca a fost întemeiat ca „sat al lui Petru”, iar Sighet ar fi de fapt tălmăcirea expresiei maghiare „loc între ape”, din pricină că a fost întemeiat la vremea la care un braț al Tisei străbătea lunca aşezării.
Călineştiul poartă numele unui fecior pe nume Călin, care şi-a întemeiat gospodăria în vecinătatea Izvorului Hotroapei, iar cătunul numit Copalnic Mănăştur ar fi fost intemeiat de un călugăr descins dintr-o mănăstire muntoasă, în lunca râului Cavnic.
Numeroase sunt istoriile legate de numele localităţilor din Crişana şi Maramureș şi la fel de multe cele ce istorisesc evenimente din cele mai ieşite din comun care ar fi avut loc în timpuri străvechi în aceste zone.
Există aici câte o legendă aproape pentru orice: pentru lună şi soare, pentru curcubeu, pentru omul nopţii, pentru pasărea măiastră sau pentru ielele pădurii, pentru haiduci viteji şi fete de împărat, deopotrivă, dar modul în care oamenii locului le-au păstrat vii în cultura populară este fără îndoială unic şi plin de farmec, purtând o amprentă aparte, ce le confirmă propria identitate.
Sursa: mythologica.ro/mituri-legende-si-povesti-din-maramures-si-crisana
Nicolae Ghișan
