Victoria Carei se deplasează pe terenul ultimei clasate în penultima etapă a sezonului regulat din Liga a 3-a.
Elevii lui Marius Botan speră să facă un nou meci bun și împotriva celor de la CFR II Cluj Napoca și să continue practic seria pozitivă din acest an.
” Venim după două meciuri bune și după două succese cu 1-0 cu Minerul Ocna Dej și Sportul șimleu. Cred că suntem într-un moment bun și trebuie să fim atenți și să scoatem maxim din această deplasare. Chiar dacă sunt pe ultimul loc, cei de la CFR II Cluj nu sunt atât de ușor de învins. Au echipă tânără care aleargă mult și poate pune probleme oricărui adversar din serie” spune directorul Tabi Zsolt.
Careienii se deplasează de vineri la Iclod și se vor caza la Dej. Din păcate antrenorul Marius Botan nu se va putea baza pe serviciile căpitanului Tillinger, accidentat la gleznă în meciul cu Sportul Șimleu.
Partida CFR II Cluj Napoca- Victoria Carei se joacă sâmbătă de la ora 15 pe sinteticul de la baza Iclod.
Altfel, în ultima etapă a sezonului regulat, Victoria va întâlni pe teren propriu, pe 24 martie cu Gloria Bistrița.
Etapa 17 ( 17-18 martie)
CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – Lotus Băile Felix
FC Bihor Oradea – CSM Sighetu Marmaţiei
CSM Satu Mare – SCM Zalău
CFR 1907 Cluj SA 2 – CSM Victoria Carei
Sportul 2007 Şimleu Silvaniei – Minerul 1947 Ocna Dej