More



    CUMPLIT. Jale în trafic de Rusalii

    - Advertisement -
    A fost jale mare în trafic în minivacanța de 1 Iunie și de Rusalii. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în perioada 01-05 iunie a.c., activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, aplicând peste 730 de sancțiuni contravenționale.  Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ au aplicat peste 730 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 200.000 de lei.  De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 42 de conducători auto.
    Cauzele care au dus la suspendarea permiselor
    Astfel, 28 de conducători auto, cu vârste cuprinse între 19 și 61 de ani, au circulat cu viteze cuprinse între 101-158 km/h, pe sectoare de drum cu viteza maximă admisă de 50, 70, 90,  respectiv 100 km/h.
    De asemenea, șase conducători auto, cu vârste cuprinse între 22 și 52 de ani, au fost identificați în trafic, în timp ce efectuau manevra neregulamentară de depășire, pe tronsoane de drum unde depășirea este interzisă.
    Totodată, șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 66 de ani, au fost depistați, în trafic, conducând autoturisme, după ce au consumat băuturi alcoolice. Testările cu aparatul alcooltest au relevat rezultate cuprinse între 0,04 și 0,18mg/l alcool pur în aerul expirat.
    De asemenea, la data de 02 iunie a.c., în jurul orei 01.50, un bărbat, de 44 de ani, din județul Maramureș a condus un autoturism și, ajuns în fața semaforului electric aflat în funcțiune, nu a respectat semnificația culorii roșii a acestuia, continuându-și deplasarea.
    Infracțiuni constatate  în flagrant de către polițiști
    Un tânăr, de 31 de ani, din Medieșu Aurit, a fost depistat în trafic, la volanul unui autoturism, după ce a consumat băuturi alcoolice. Testarea cu aparatul alcooltest a relevat valoarea de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
    La data de 2 iunie a.c., polițiștii au oprit în trafic, în municipiul Satu Mare, un bărbat, de 34 de ani, a cărui concentație alcoolică relevată de testarea cu aparatul alcooltest a fost de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
    La data de 3 iunie a.c., polițiștii au oprit în trafic, în municipiul Satu Mare, un bărbat, de 33 de ani, din aceeași localitate, a cărui concentație alcoolică relevată de testarea cu alcooltestul a fost de 1,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
    În toate cazurile s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau altor substanţe.
    Cu permise suspendate  sau fără permis
    De asemenea, la data de 02 iunie a.c., un bărbat, de 50 de ani din Satu Mare, a condus un tractor în localitatea Sătmărel, din municipiul Satu Mare, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
    Tot la data de 05 iunie a.c., un bărbat, de 48 de ani din Satu Mare, a fost surprins de către polițiști, în trafic, în localitatea Moftin, conducând o autoutilitară. Din verificările efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are dreptul de a conduce autovehicule suspendat. În cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
    La data de 04 iunie a.c.,polițiștii au identificat, în trafic, în municipiul Satu Mare un tânăr,  de 17 ani, din Satu Mare în timp ce conducea un vehicul pentru teren variat (ATV),  fără a deține permis de conducere de nici o categorie și fără ca vehiculul să fie înmatriculat.
    În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
    Florin Dura


    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts