More

    Lansare de carte la Biblioteca Judeţeană Satu Mare

    carte

    Biblioteca Județeană Satu Mare găzduieşte mâine lansarea celui mai recent roman ce poartă semnătura tânărului scriitor Dan Marius Cosma intitulat “Dragostea ca un război de uzură”. Evenimentul editorial este organizat sub auspiciile Consiliului Judeţean Satu Mare, în colaborare cu Biblioteca Județeană Satu Mare, Biblioteca Comunală Crucișor și se va derula în Sala Multimedia, în prezența autorului, cu începere de la ora 14.00. Romanul va fi prezentat de către prof. Nicoleta Câmpian, gazetarul şi publicistul Voicu D. Rusu, poetul Ion Bala și directorul editurii Citadela, Aurel Pop.
    Autorul Dan Marius Cosma s-a făcut remarcat pe scena literară sătmăreană prin romanele sale “Corina”, “Duhul eclipsei” și “Cristian Dinstele”, dar și prin operele monografice “Crucișor – la răscruce de drumuri” și “Măriuș – însemnări monografice”. Anul 2013 a fost unul bogat în realizări pentru bibliotecarul, scriitorul și artistul plastic Dan Marius Cosma. “După ce, pe 23 mai, a fost vernisată expoziția sa de pictură “Crucișorul în imagini idilice”, găzduită de Biblioteca Județeană Satu Mare, iar pe 11 august a lansat monografia localității Măriuș, de această dată autorul își prezintă cel de-al patrulea roman, intitulat “Dragostea ca un război de uzură”, a declarat directorul interimar al Bibliotecii Judeţene, Angela Câmpian.
    “Dragostea ca un război de uzură” este un roman al marilor pasiuni sau al marilor speranțe. Este un roman al luptei de fiecare zi cu banalul existenței, cu rutina zilnică, cu frustrările și neîmplinirile omenești. “Personajele își duc existența discret, fără a fi animate de vise și idealuri mărețe, greu de atins. Ele sunt măcinate de acel război de uzură din care nimeni nu iese câștigător. Este un joc al orgoliilor mărunte care lasă, de fapt, goluri adânci, secătuind ființa umană, a declarat prof. Nicoleta Câmpian, lectorul romanului. La eveniment sunt invitați să participe autorități publice locale, oameni de cultură, reprezentanți ai presei locale și iubitorii de literatură.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE