More

    Dr. Galajda Zoltan reacţionează faţă de ultimele ironii

    Ironizat pentru proiectul noii Secţii de chirurgie cardiovasculară din cadrul Spitalului, medicul Galajda Zoltan a prezentat stadiul proiectului, arătând că acesta s-a desfăşurat mai anevoios din cauza faptului că personalul a fost instruit de la zero. Potrivit acestuia, s-au realizat 220 de operaţii vasculare pentru pacienţi care au fost refuzaţi în altă parte şi opt operaţii pe cord deschis. Acesta a ţinut să mai precizeze că înfiinţarea unei secţii de chirurgie cardio-vasculară a fost o realizare importantă pentru judeţul Satu Mare, în ţară existând astfel de secţii doar în Bucureşti, Târgu Mureş, Timişoara, Cluj, Iaşi, Braşov şi Constanţa.”Au fost făcute unele declaraţii care au fost în neconcordanţă cu realitatea. Secţia a pornit de un an, perioadă în care au fost efectuate 219 intervenţii de chirurgie vasculară, din care 67 de intervenţii pentru salvarea de membru inferior, şapte intervenţii pe carotidă. În paralel cu operaţiile, s-a efectuat pregătirea teoretică şi practică a personalului de la compartimentul de chirurgie cardiovasculară”, a arătat dr. Galajda Zoltan în intervenţia sa.
    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE