More

    Frunda: Interzicerea prezenţei Jobbik în România nu e fezabilă, soluţia este izolarea politică

    3

    Gyorgy Frunda crede că solicitarea preşedintelui Traian Băsescu privind interzicerea prezenţei membrilor Jobbik în România nu este fezabilă, el susţinând că soluţia este izolarea politică a acestora.

    “Nu văd cum e fezabilă, nu văd cum e fezabilă. Aceşti oameni, care sunt membrii partidului Jobbik, partid de extremă dreapta şi care ne face foarte mult rău nouă, comunităţii maghiare din România prin venirea în Ardeal, prin campania pe care o fac în Ardeal pentru alegerile parlamentare din Ungaria, care au loc pe 6 aprilie, nu văd cum poţi să le interzici ca în cadrul Uniunii Europene să le interzici să circule liber. Poţi să le interzici să facă manifestaţii, nu le dai autorizaţie să facă manifestaţii, dar să circule liber prin România nu văd nicio posibilitate cum le-ai putea interzice treaba asta”, a declarat Frunda la RFI.

    În opinia sa, “soluţia este izolarea partidelor extremiste, oricare ar fi ele şi de orice naţionalitate, ungureşti, româneşti, franţuzeşti, ar trebui izolate politic şi atunci oamenii pot alege între partidele democratice şi cele extremiste”.

    György Frunda crede că manifestaţia de la Târgu Mureş a fost O.K.

    “Manifestaţia de la Târgu Mureş, manifestaţia în sine, care a fost autorizată a fost până la urmă O.K., au avut loc declaraţii normale, politic acceptabile, s-a cerut într-adevăr o autonomie, s-a spus că aceasta numai prin mijloace legale, parlamentare (se poate face), împreună cu partidele româneşti, cu Guvernul României, cu Parlamentul României. Problemele au fost în timpul acelui marş neautorizat, unde au avut loc incidente şi unde într-adevăr au fost câţiva oameni, care trebuie să răspundă pentru faptele lor, care au aruncat cu pietre în jandarmi, au avut loc incidente de mică amploare. Dar semnalul meu este clar: extremismul oricare ar fi el şi din orice parte ar fi el trebuie izolat”, a afirmat Frunda.

    Totodată, el a declarat că politicienii români îi acordă “prea mare importanţă” europarlamentarului Laszlo Tokes.

    Gyorgy Frunda nu se arată surprins de declaraţiile lui Laszlo Tokes: “Pentru mine nu e surprinzător. Cred că i se acordă mult prea multă importanţă. Laszlo Tokes face asemenea declaraţii ciclic şi le face în funcţie de momentul politic fierbinte actual. Atunci când Kosovo îşi declara independenţa, eram asemuiţi cu kosovarii. Acum suntem asemuiţi cu tătarii, tot aşa cum de-a lungul timpului am fost asemuiţi cu catalanii sau cu tirolezii din sud”.

    “E una din zecile de declaraţii de un minut care se fac în Parlamentul European după dezbateri, deci după nouă-zece seara. Soluţia nu este să faci mari valuri în România, pentru că astfel ajuţi această declaraţie, ci ca ceilalţi europarlamentari într-o următoare intervenţie să spună punctul de vedere al partidului pe care-l reprezintă”, consideră Frunda.

    Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că cere Guvernului şi Parlamentului emiterea unui act normativ prin care să se interzică prezenţa membrilor partidului Jobbik în România, pe care l-a catalogat drept “extremist”.

    “Cred că e timpul să punem capăt acţiunilor acestui partid pe teritoriul româniei, şi cer public Guvernului şi Parlamentului să se emită act normativ prin care prezenţa pe teritoriul României a membrilor şi liderilor acestui partid să fie interzisă”, a declarat şeful statului.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE