More

    Activitate bogată a Fiscului sătmărean

    ardelean

    Fiscul sătmărean continuă, lună de lună, să îşi depăşească planul la încasări. În luna aprilie, acesta a fost depăşit cu peste opt procente, potrivit afirmaţiilor făcute, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, de directorul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Satu Mare, Ioan Mircea Ardelean. Tot în luna aprilie au fost întocmite şi cinci dosare penale pentru evaziune fiscală şi se fac eforturi pentru recuperarea datoriilor de la rău-platnici.

    Cu aproape 7 milioane de lei mai mult la încasări
    Gradul de realizare a programului de încasări pe luna aprilie a acestui an a fost depăşit cu 8,35%, adică s-a încasat mai mult cu aproape 7 milioane de lei decât planul prevăzut iniţial. Potrivit directorului AJFP Satu Mare, Ioan Mircea Ardelean, în urma acestei performanţe Fiscul sătmărean se află pe un onorant loc 14 pe ţară şi pe locul trei pe regiunea de Nord-Vest. Demn de remarcat este şi faptul că, pe primele patru luni ale acestui an, planul la încasări a fost depăşit cu aproape 7% (8,04% pe luna ianuarie, 4,64% pe luna februarie şi 6,5% pe luna martie).

    Directorul AJFP a mai precizat că se pune un accent deosebit pentru recuperarea datoriilor către bugetul de stat de la rău-platnici. “Suntem preocupaţi pentru a realiza încasările la bugetul de stat. De asemenea, monitorizăm agenţii economici cu datorii la bugetul de stat, în prezent arieratele fiind de circa 95 de milioane de lei”, a precizat Ioan Mircea Ardelean.

    18 dosare penale pentru evaziune fiscală în acest an
    În continuarea întâlnirii cu presa, directorul AJFP a mai declarat că, în cursul lunii aprilie, cei 44 de inspectori activi din cadrul instituţiei au realizat 101 acţiuni de inspecţie fiscală din care 74 de inspecţii fiscale generale şi parţiale. În urma acestora, au fost stabilite obligaţii suplimentare la bugetul de stat în sumă de 9,6 milioane de lei, din care amenzi contravenţionale în cuantum de 2.200 de lei şi TVA respinsă la rambursare în valoare de 78.663 lei. Totodată, au fost întocmite şi transmise către organele abilitate cinci sesizări penale pentru evaziune fiscală pentru prejudicii în sumă totală de peste 1,58 milioane de lei.

    Cumulat, pe primele patru luni ale acestui an au fost efectuate 607 acţiuni de inspecţie fiscală fiind atrase suplimentar la bugetul de stat 22,1 milioane de lei. De asemenea, au fost întocmite 18 dosare penale pentru evaziune fiscală pentru prejudicii de 28,9 milioane de lei.

    În ceea ce priveşte cererile depuse pentru achitarea taxei de poluare auto, în acest an, până la data de 9 mai, au fost depuse 1.272 de cereri, încasările fiind de 2,95 de milioane de lei. Totodată, anul trecut şi până în data de 9 mai a acestui an, au fost depuse 2.430 de cereri de restituire a taxei auto, fiind restituită suma de 2,14 milioane de lei.

    Redirecţionarea a 2% din profit
    În ultima parte a conferinţei de presă, directorul Ioan Mircea Ardelean a afirmat că Declaraţia 230 “Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual şi deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ” mai poate fi depusă până în data de 25 mai. Anul trecut au fost depuse, în total, 21.027 de astfel de declaraţii prin care 2% din impozit a fost redirecţionat spre diverse acte caritabile, în valoare totală de 1,14 milioane de lei.

    În acest an, însă, au fost depuse doar 3.312 astfel de cereri. “Sperăm că până în data de 25 mai vor mai fi depuse astfel de cereri pentru că, dacă facem comparaţie cu anul trecut, numărul acestora este mult mai mic”, a mai spus Ioan Mircea Ardelean.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE