More

    Victorii pe linie ale oaspeților

    CS Dinamo București, HC Odorhei, HC Vaslui și AHC Dunărea Călărași au câștigat meciurile desfășurate sâmbătă, în deplasare, în etapa a 25-a a Ligii Naționale de handbal masculin.

    Campioana CS Dinamo s-a impus la limită, cu 27-26 (13-12), pe terenul echipei CSM Focșani 2007, cei mai buni marcatori fiind Vrankovic (7 goluri), Ragot (5), Mocanu (4), respectiv Țuțu (9).

    HC Odorhei a surclasat-o pe penultima clasată, CSM Făgăraș, cu 36-22 (15-10), cei mai buni marcatori fiind Ojleski 7 goluri, Komogorov 6, Onyejekwe 5, Baranov 5 etc.

    CSA Steaua București a fost întrecută la Chiajna de HC Vaslui, cu 20-18 (11-11). Mihai Bujor (7 goluri) și Gabriel Bujor (4) au fost cei mai buni marcatori ai oaspeților.

    AHC Dunărea Călărași s-a impus la un singur gol, 26-25, în fața ‘’lanternei roșii’’, CSM Satu Mare.

    În clasament, pe primul loc se află CS Dinamo București, cu 59 puncte (23 jocuri), urmată de AHC Potaissa Turda, 52 p (23 j), HC Odorhei, 47 p (23 j), CSM București, 46 p (22 j), HC Dobrogea Sud, 44 p (23 j), etc.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE