More

    Insula românească descoperită în regiunea Zakarpatia din Ucraina

    ucrainineni1

    După graniţa judeţului Satu Mare cu Ucraina, în raioanele Vinogradiv şi Hust se află patru sate ai căror locuitori, deşi păstrează încă datinile, obiceiurile şi portul popular românesc, din cauza barierei de izolare de peste 100 de ani, vorbesc o românească arhaică. Cele patru comune alcătuiesc insula românească de pe graniţa Ucrainei cu județul Satu Mare, sau insula volohă, cum o numesc localnicii.

    După ce cu câţiva ani în urmă a descoperit povestea insulei volohe din Ucraina, Felician Pop (n.r. pe atunci directorul Centrului Judeţean de Conservare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare din Satu Mare, actualmente directorul Muzeului Judeţean Satu Mare ) a înţeles cât de importantă este revitalizarea elementului românesc în cele patru localităţi, iar în prezent primele demersuri sunt pe cale să se materializeze.

    “Am descoperit patru sate cu populaţie de origine română, Veleatino – sau Velet – care se consideră urmaşi ai lui Pintea Viteazul, Novoseliţa – care până în urmă cu 100 de ani se numea Dumbrava, Cerna şi Tarna Mică – sau Hija, cum i-au schimbat acuma numele. Interesul nostru este de a revitaliza elementul românesc specific lor, astfel că am făcut propuneri Consiliului Judeţean în vederea înfrăţirii raioanelor Vinogradiv şi Hust cu Satu Mare. Apoi, am încercat să caut parteneri de înfrăţire a acestor localităţi cu localităţi din judeţul Satu Mare. Astfel Tarna Mare se va înfrăţi cu Tarna Mică, Medieşu Aurit cu Veleatino, Ardud cu Cerna şi Homoroade cu Novoseliţa” – spune Felician Pop.

    Locuitorii celor patru sate vorbesc o românească arhaică şi spun că sunt volohi. Însă o parte dintre copiii din Veleatino vor putea să înveţe limba română literară cu ocazia unei tabere ce va fi organizată la Satu Mare.

    “Din păcate, ei nu mai vorbesc româneşte. În schimb, chiar şi copiii, întrebaţi ce naţionalitate sunt, spun că sunt volohi, deci au conştiinţa faptului că nu sunt ucraineni. Totuşi, vom face un pas înainte şi vom organiza la Satu Mare prima tabără de învăţare a limbii române cu copiii din Veleatino”.

    Tot în Ucraina, dar ceva mai departe, înspre frontiera cu Polonia, la aproximativ 200 de km de nordul oraşului Ujgorod, există ucraineni care, deşi nu au nicio legătură cu România, vorbesc româneşte. Ei au învăţat limba ţării noastre ascultând Radio România Actualităţi.

    ucrainieni3

    “În urmă cu câţiva ani, la un festival din Maramureşul istoric m-am întâlnit cu mai mulţi localnici ai satelor Mircea şi Poroskovo, vorbitori de limba română deşi nu au nicio legătură cu România. Mi-au spus că au învăţat româneşte ascultând postul naţional de radio din România. Ba mai mult, ani la rând au crezut că există o ţară Radio România Actualităţi” – a declarat Felician Pop.

    Schimburile culturale cu românii din Ucraina care nu vorbesc româneşte şi cu ucrainenii care ne vorbesc limba după ce au învăţat-o ascultând postul naţional de radio reprezintă puntea de legătură pe care Centrul Judeţean de Conservare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare din Satu Mare a construit-o deja pentru a putea fi parcursă constant dinspre România înspre Ucraina şi invers.

    Cine sunt “volohii”?
    Fără şcoală şi biserică, „volohii” au păstrat, aproape inexplicabil, un dialect ce seamănă cu limba vorbită în evul mediu . Despre „insuliţa de volohi” complet izolaţi se spune că s-a auzit prin anii ’90, când un bărbat întors din armată le-a adus un radio cu tranzistori şi, astfel, au aflat că, undeva, peste graniţă, există un popor care vorbeşte o limbă asemănătoare cu a lor. Volohii nu au obiceiuri, tradiţii, biserică sau şcoală şi tocmai pentru aceasta sunt consideraţi un miracol. Cu atât este mai fascinant că fără aceste patru ingrediente, care sunt definitorii pentru păstrarea unei limbi, au păstrat o limbă română impecabilă. Ei n-au avut cum să-şi cultive limba decât în propria casă şi între ei. Oricum, sunt „o enigmă şi un miracol” în Carpaţii Păduroşi şi totodată vestigii de românitate.

    Nicolae Ghişan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE