More


    PSD: Bilanţul de la “Matei Balş” creşte; Iohannis – solidar cu victimele şi familiile lor de pe pârtia de schi

    - Advertisement -

    PSD îl critică pe preşedintele Klaus Iohannis şi susţine că şeful statului este “solidar” cu victimele de la “Matei Balş” şi familiile lor “de pe pârtia de schi”.

    “Bilanţul tragediei de la ‘Matei Balş’ creşte, din păcate, iar preşedintele Iohannis este solidar cu victimele şi familiile lor de pe pârtia de schi! Cei 6 ani de mandat ne arată, de fapt, cum schiorul prezidenţial tot face slalom printre promisiuni cu ‘reforma’ în Sănătate, Educaţie sau Administraţie Publică şi ‘urmăreşte cu îngrijorare’ dramele românilor câteva minute, ocazional, prin declaraţii televizate. În rest, Klaus Iohannis este perfect paralel cu viaţa semenilor săi precum schiurile sale ultimul răcnet, în timpul ultimei coborâri, la Păltiniş!”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook la PSD.

    Preşedintele Klaus Iohannis a mers, vineri, la Institutul “Matei Balş”, după incendiul care a avut loc la unitatea spitalicească.

    “O zi foarte tristă astăzi, cu tragedia care s-a întâmplat aici în această dimineaţă. Ce pot să spun este că îmi pare foarte rău. Transmit condoleanţe familiilor îndoliate, iar celor care au fost aici în saloane le doresc însănătoşire grabnică”, a spus şeful statului la Institutul “Matei Balş”.

    De asemenea, Iohannis a subliniat că este nevoie de o reformă a sistemului sanitar.

    Şase oameni au murit în urma incendiului de la Institutul “Matei Balş” şi 53 au fost transferaţi către alte spitale.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img