More


    Complexului Energetic Oltenia SA („CE Oltenia”) – o gaură neagră ce n-ar mai trebui albită este de părere Comisia Europeană

    - Advertisement -

       Comisia Europeană este pe cale să nu mai pompeze bani europeni unor țări membre care folosesc  acești bani în găuri negre. S-au inițiat asfel unele controale asupra intreprinderilor aflate în dificultate care au cerut ajutoare de stat. Ajutoare de stat european. Una dintre principalele asfel de intreprinderi care au supt până acum doar din resursele proprii ale României, cu acceptul guvernelor de ieri și de azi, și s-au gândit că sunt buni și banii europeni, ba chiar sunt mai mulți, este „CE Oltenia”. Comisia Europeană a luat în studiu de caz situația de la „CE Oltenia” și din observațiile preliminare și-au cam dat seama cum stă problema.

    Deocamdată sunt blânzi. Doar identifică probleme, oferă soluții și/sau invită la consultări și aprofundări ale problemelor existente. Mai amenință pe ici, pe colo. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă măsurile de sprijin acordate de autoritățile române Complexului Energetic Oltenia SA („CE Oltenia”) sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate.

    Investigația aprofundată a Comisiei va examina în special:

    • dacă planul de restructurare propus poate restabili viabilitatea pe termen lung a societății CE Oltenia într-un interval de timp rezonabil fără continuarea ajutorului de stat;
    • dacă CE Oltenia sau investitorii ar urma să contribuie suficient la costurile de restructurare, asigurându-se astfel că planul de restructurare nu se bazează în principal pe finanțare publică și că ajutorul este proporțional și
    • dacă planul de restructurare ar urma să fie însoțit de măsuri adecvate de limitare a denaturărilor concurenței create de ajutor

    ce_oltenia.png

       Pentru o minimă informare e bine să se știe că „CE Oltenia” este un producător român de energie electrică pe bază de lignit deținut majoritar de stat și se confruntă cu dificultăți financiare. Ca urmare a unui ajutor temporar pentru salvare acordat de România societății, după ce a fost aprobat de Comisia  în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat în februarie 2020, România a notificat Comisiei, la 4 decembrie 2020, un plan de restructurare a societății CE Oltenia.

       Planul de restructurare prevede un sprijin de aproximativ 2 miliarde EUR (9,93 miliarde RON) pentru CE Oltenia, din care 1,33 miliarde EUR (6,48 miliarde RON) reprezintă sprijin public din partea statului român, sub formă de granturi și de împrumuturi (inclusiv împrumutul pentru salvare în valoare de 251 de milioane EUR pe care CE Oltenia nu l-a rambursat). Suma rămasă ar urma să fie acoperită din fondurile UE, mai precis dintr-un grant acordat prin Fondul pentru modernizare, pentru care România ar urma să solicite finanțare.

    Normele UE privind ajutoarele de stat, în special Orientările Comisiei privind ajutoarele pentru salvare și restructurare, permit statelor membre să sprijine, în anumite condiții stricte, întreprinderile aflate în dificultate. Mai precis, se poate acorda ajutor pentru o perioadă de până la șase luni („ajutor pentru salvare”). După această perioadă, fie ajutorul trebuie să fie rambursat, fie statul membru trebuie să notifice Comisiei un plan de restructurare pentru ca ajutorul să fie aprobat („ajutor de restructurare”). Planul trebuie să asigure faptul că viabilitatea întreprinderii poate fi restabilită fără niciun alt sprijin din partea statului, că aceasta contribuie într-o măsură adecvată la costurile de restructurare și că denaturările concurenței generate de ajutor sunt eliminate cu ajutorul unor măsuri de compensare care includ, în special, măsuri structurale.

    În acest stadiu, Comisia are îndoieli cu privire la faptul că planul de restructurare și ajutorul pentru sprijinirea acestuia ar îndeplini condițiile prevăzute în orientări. Comisia își va continua investigațiile pentru a afla dacă îndoielile sale inițiale se confirmă. Deschiderea unei investigații oferă României și părților terțe interesate posibilitatea de a prezenta observații și nu anticipează rezultatul acesteia.

    A consemnat Gruiță Ienășoiu



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img