More


    Horile ne-o întâlnit și dragostea ne-o unit!

    - Advertisement -

    Atunci cand muzica si dragostea, merg pe aceeasi carare, destinatia este una de vis. Ancuta si Grigore Pop formeaza un cuplu, atat in vita reala, cat si pe scena.Impreuna,totul este mai usor…

    Povesteste-ne cum a inceput totul, cum ati devenit un cuplu, cand ati hotarart sa mergeti pe acest drum al muzicii?
    Ne doream încă de mici copii să cântăm,dar totul era sub forma unui vis pe care nici nu puteam să îl conștientizăm.

    ,,Horile ne-o întâlnit și dragostea ne-o unit” e una din melodiile noastre și vreau să vă zic că exact așa a fost ! Muzica ne-a unit din prima zi si de sapte ani suntem împreună atât în viața personală cât și pe plan muzical.

    Care este cea mai mare satisafctie a unui artist?
    Cea mai mare satisfacție pentru un artist sunt melodiile proprii, costumele populare purtate cu mândrie și cel mai important lucru este aprecierea oamenilor care te ascultă și te îndrăgesc.

    Cat de dor va este de public, de oamenii carora le cantati?
    Ne este foarte dor de oameni, de public, să cânte cu noi la evenimente…Sentimentul acesta nu poate fii înlocuit cu nimic.

    Cum ati depasit perioada pandemiei?
    Întreaga lume s-a schimbat în ultimul an și a fost afectată.Noi ne-am ,,refugiat” să zic așa, acasă la părinți, la țară, unde pandemia nu s-a simțit atât de mult.Faptul că nu am avut evenimente a fost destul de greu dar cu credință că totul va fi mai bine, sperăm să revenim în fața oamenilor care ne iubesc.

    Crezi ca vom invata ceva din asta?
    Ne-a pus viața piedică pentru că eram prea grăbiți,prea egoiști…Nu știu dacă vom învăța ceva din asta…Noi oamenii uităm prea repede…

    Cat de activi sunteti in mediul online?Cat de important este online-ul?
    In zilele noastre, povestea on-line a luat o mare amploare. Suntem activi pe rețelele de socializare, pe pagina noastră oficială Ancuța și Grigore Pop, pe youtube, și încercăm să fim cât mai aproape de fanii noștri cu melodii și proiecte noi.

    Povesteste-ne o intamplare mai aparte de pe scena, sau din cadrul unui eveniment.
    Întâmplări sunt multe de-a lungul anilor dar o să vă povestesc una haioasă. După cum știți că noi moroșencele avem pe cap năframă sau batic, sub ea se ascunde o intreagă luptă cu părul și fulare ca să arate bine cocul. La un moment dat la o nuntă, așa mai spre dimineață, unul dintre invitați m-a luat după cap și cumva mi-a atins cocul mai tare de mi-a tot sărit jos cu năframă cu tot. Nu știam cum să reacționez, am fost și speriată dar m-am și amuzat în același timp.Ar fii multe de povestit.

    Care este proictul in care sunteti implicati momentan?
    Avem în proiect câteva melodii frumoase care sperăm să le punem pe un album în cel mai scurt timp.

    Ce te supara cel mai mult la oameni?
    Cel mai mult mă supără faptul că oamenii uită de unde au plecat…Nu ne-am născut toți regi sau împărați. Fiecare dintre noi am plecat de undeva, iar majoritatea uită acest lucru.

    Care iti este cea mai draga melodie?
    Am multe melodii preferate, atat din reperoriul nostru cât și din repertoriul altor artiști. ,,Am plecat din satul meu” e melodia mea de suflet si chiar vă invit să o ascultați.

    Care este cea mai mare dorinta a voastra?
    Cea mai mare dorință a noastră este să putem să revenim în fața publicului, să fim sănătoși și să ne bucurăm de tot ceea ce viața o să ne ofere. Avem multe planuri pe plan profesional care sperăm cu ajutorul bunului Dumnezeu să le ducem la bun sfârșit.
    Raluca Jofi



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img