Tot mai des se vorbeşte despre “criza morală”. Acest lucru a devenit de-acum un lucru banal. Ce înseamnă, de fapt, “criza morală “? Criza materială ne convinge foarte uşor că există. Criza morală nu ne convinge. Sunt mulţi care spun: “Nu-i nicio criză morală!”. Totuşi există. Putem să-i spunem oricum: rătăcire, lipsă de conştiinţă, de orientare. Dar e o perioadă în care am uitat multe lucruri bune din viaţa noastră, din obiceiurile noastre, din lumea noastră românească. Ne-am luat după lucruri care strălucesc foarte mult şi care nu aduc nimic şi căutăm himere în loc să căutăm ceea ce ştim că putem găsi. În loc să căutăm omenie, căutăm lucruri care-l distrug pe aproapele nostru, în loc să dăm valoare celor din jurul nostru, noi nu le dăm nimic. Devenim tot mai egoişti tocmai pentru că am uitat multe din trecut.
În măsura în care nu fac rău nimănui, îngrijindu-mă doar de propria persoană şi, poate, vreodată, ajung, indirect, să fac bine celorlalţi. Ca-n economie. Nu cred că e calea cea mai bună de a înţelege ce se petrece cu alţii, ba chiar şi cu noi. Vorbim deseori despre identitate.
Identitatea o păstrezi, o iubeşti cu atât mai mult cu cât cunoşti mai mult înainte de identitate. Identitatea o păstrezi, cu atât mai mult cu cât cunoşti mai mult şi mai bine în jurul tău. De exemplu, România, în ansamblul în care se găseşte acum, între atâtea popoare europene, ca să-şi păstreze identitatea, trebuie să cunoască bine toate popoarele. Aşa va preţui mai mult ceea ce e specific al său. Identitatea nu se împrăştie prin cunoaşterea aproapelui şi prin relaţie bună cu celălalt. Dimpotrivă, se întăreşte.
Lumea valorilor trăieşte în ceea ce noi numim colectivitate, comuniune. Dacă luăm calea egoismului nu reuşim nimic. Egoismul înseamnă izolare. Izolarea nu-ţi dă nicio şansă, nu e o soluţie. De aceea, comuniunea e slăbită prin tot ce numim noi egoism. Eu pot să am impresia că-i las liniştiţi pe alţii, să-mi văd eu de problemele mele, nici nu-i deranjez, nici nu-i ajut. Nu e soluţia bună! Noi suntem chemaţi pentru comuniune. Şi ca familie, şi ca prietenie, şi ca popor. Tendinţa egoistă este o subminare a comuniunii. Noi încă nu ştim – şi asta ne arată toată lumea politică şi toată lumea economică – să facem pasul acesta mare, dar necesar, al înţelegerii binelui comun, al binelui tuturor.
O întrebare nevinovată: Ce reprezintă bijuteria de pe mâna dumneavoastră? Răspunsul poate fi: Asta nu-i o bijuterie, e un inel. E legătura mea cu biserica. Papa are “Inelul Pescarului “. Inelul meu e corespondentul pentru episcop. Cum aţi putea fi dumneavoastră legat de soţie pentru totdeauna, eu sunt legat de Biserică.
Fie ca ajuns la pensie sau nu, eu rămân în biserică având acest caracter episcopal. Ăsta e semnul legăturii mele, ca şi un inel de căsătorie. Acest inel are 150 de ani. L-am găsit în casă, între cele lăsate de predecesori. Am şi legătura cu înaintaşii mei”. (Ultima parte din acest material a fost inspirată de confesiunile unui înalt prelat bisericesc).
Ioan Raţiu