20 April 2019
Festivalul Berii Artizanale

Medicul Salvator Cupcea va fi sărbătorit la Carei

Filed under: Locale |

Membrii societăţii literar-culturale ASTRA, despărţământul Carei, cu sprijinul Direcţiei de Cultură Carei, organizează astăzi, de la ora 10.30, un scurt moment omagial la casa natală a renumitului medic Salvator Cupcea, născut la Carei în data de 8 august 1908. Salvator Cupcea a fost unul dintre fiii lui Petru Cupcea, preot careian şi al Augustei Cupcea, născută Pteancu, fiica lui George Pteancu. El a absolvit cursurile liceului careian Vasile Lucaciu în 1925.

Casa natală este situată pe strada Doina, lângă Biserica “Sfinţii Mihail şi Gavril”. Salvator Cupcea a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Cluj în paralel cu Facultatea de Litere şi Filosofie şi, specializându-se în psihiatrie, a fost încadrat la Spitalul de Neuro-Psihiatrie din Sibiu. Este considerat întemeietorul şcolii clujene de psihologie. După război a fost numit reprezentant al României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Până la deces a îndeplinit funcţia de director al Institutului de Igienă din Cluj.
Pavel Prodaniuc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *