More

    Parlamentar britanic, implicat într-un scandal sexual cu o escortă masculină din România

    parlamentar-britanic

    Parlamentarul laburist Keith Vaz a anunţat că se retrage temporar de la conducerea Comisiei de Afaceri Interne din Camera Comunelor, în urma unui scandal sexual în care este implicată şi o escortă masculină din România, informează site-ul cotidianului The Guardian.

    Keith Vaz a luat această decizie după ce un amplu material publicat de tabloidul Sunday Mirror îl arăta pe acesta în timp ce negocia pentru serviciile unor escorte masculine. Politicianul s-a întalnit în urmă cu 8 zile cu doi bărbaţi est-europeni care practică prostituţia, cu care a plănuit o petrecere cu escorte masculine şi droguri, la care urma să participe şi un român.

    Parlamentarul a criticat tabloidul Sunday Mirror pentru aceste dezvăluiri, însă nu a făcut comentarii cu privire la acuzaţiile care i se aduc.

    Dezvăluirile sunt în mod particular incomode pentru Keith Vaz, având în vedere că se află la conducerea unei comisii care anchetează fenomenul prostituţiei şi care are drept scop principal să decidă dacă cei care plătesc pentru sex ar trebui să răspundă în faţa legii.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE