More

    Curse low cost Satu Mare – Londra, din luna octombrie

    aeroport

    Un proiect extrem de frumos și important, care părea irealizabil pentru județul Satu Mare, a prins ieri contur. În cadrul unei conferințe de presă, președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, a anunțat faptul că de luna viitoare sătmărenii vor putea zbura către Londra chiar de pe aeroportul din municipiu.

    În momentul de față, există o singură cursă, și anume cea către Londra, însă se iau în calcul și alte destinații care ar putea fi avantajoase pentru sătmăreni.

    ”Mai mult ca sigur, compania va porni și cu alte destinații. Interesul nostru este să mărim fluxul de pasageri de pe aeroport și, astfel, să putem să utilizăm această investiție care s-a derulat aici, în ultimii doi ani de zile. Investiția este recepționată, dar se lucrează încă pe partea de finisaje. Mesajul cel mai important este că am deschis o nouă poartă către Europa de Vest”, a spus Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare. Modul în care s-a ales cursa Satu Mare – Londra a fost unul extrem de simplu.

    ”În momentul de față s-au făcut anumite cercetări de către firma WizzAir, unele dintre ele au fost extraordinar de simple, de exemplu: au numărat, pe aeroport, mașinile cu numere de Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Cluj. De asemenea, noi le-am spus să nu uite la numărătoare microbusele care pleacă din zona Oașului și din Satu Mare”, a spus Ionuț Rus, vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare.

    Cititorii presei locale au avut o contribuție în ceea ce privește proiectul curselor internaționale. Sătmărenii au răspuns cu foarte mare deschidere, venind, totodată, cu sugestii pentru destinațiile care ar putea să ruleze de pe aeroportul sătmărean.

    ”Putem spune că, după aproape un an de zile de la prima ofertă, noi am reușit într-o lună, o lună și ceva, să facem o ofertă închegată în care să aibă încredere și pe care să o și finalizăm într-un timp foarte scurt. Reacția media ați văzut-o! Nu putem spune, sub nicio formă, că nu a existat sau nu există interes pentru dezvoltarea numărului de curse pe aeroport și, de ce nu, în timp apariția altor operatori. Investiția pe care am făcut-o este foarte mare și trebuie, în timp, să reușim să facem o activitate profitabilă”, a spus Ionuț Rus, vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare.

    Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean, s-a arătat mulțumit și împlinit în ceea ce privește zborul Satu Mare – Londra deoarece, pe lângă aspectul economic de care Sătmarul probabil se va bucura, pentru multe familii, care lucrează în Marea Britanie, această veste va fi una foarte bună.

    ”Cred ca această investiție va ajuta foarte multe familii, deoarece sunt multe familii care, o parte, lucrează în Regatul Unit, iar cealaltă parte a rămas în județul Satu Mare. Pentru aceste familii va fi un ajutor enorm, și aici vorbesc despre copiii care pot să își vadă părinții în weekend. Se poate face o escală de un weekend! De asemenea, în mod sigur vor apărea și turiști englezi, dacă știm să le facem o ofertă bună”, a spus președintele Consiliului Județean Satu Mare.

    Ioana Simion

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE