More

    Tânărul care aduce bucuria filmului în satele din România

    tudor-baciu4

    Clujean la origini, Tudor Baciu (29 de ani) este un tânăr care şi-a propus să colinde România în lung şi-n lat pentru a aduce bucurie, optimism şi un strop de educaţie oamenilor, în special copiilor cu situaţii dezavantajate social, toate prin intermediul filmelor. Pe Tudor l-am întâlnit la Ardud, acolo unde împreună cu Asociaţia SamStudia a pregătit o proiecţie de film în aer liber, chiar în curtea Cetăţii.

    GNV – Cu ce ocazie prin Satu Mare?
    T.B. – În primul rând trebuie să spun că sunt în premieră în această zonă unde am avut surpriza să întâlnesc nişte oameni extraordinari dar şi nişte locuri, şi aici mă refer la Cetatea din Ardud, cu adevărat speciale.Şi ca să răspund la întrebare vă spun că sunt cu proiectul meu Cinemobilul prin ţară iar acum m-am oprit la Ardud unde am proiectat în aer liber, chiar în curtea Cetăţii, două filme: o comedie alb-negru a lui Buster Keaton şi un lung metraj românesc, de mare succes “Usturoi”.

    GNV – De unde dorinţa asta de a străbate România şi a proiecta filme?
    T.B. – În primul rând trebuie să spun că sunt îndrăgostit iremediabil de satele din România şi de oamenii care trăiesc aici.Pe urmă, în 2013 am fost într-un stagiu de voluntariat de două luni în Africa (Togo) iar când m-am întors am ajuns la concluzia că vreau să merg prin sate să pun filme într-un cinematograf improvizat, în special pentru copiii care n-au văzut în viața lor un film pe marele ecran.

    tudor-baciu1

    GNV – Când ţi-a venit ideea cu Cinemobilul?
    T.B. – Ideea mi-a venit în timpul unui festival TIFF, când într-o fracţiune de secundă am vizualizat ce vreau să fac. M-am văzut stând lângă un VW Transporter din care este proiectat pe un ecran mare, mobil, un film cu Charlie Chaplin, iar în faţa acestui ecran stă un grup de copii, cu zâmbetele pe buze. Vreau să punctez că plăcerea mea nu este neapărat aceea de a proiecta filme cât mai mult de a-i aduce pe oameni mai aproape, de a interacţiona. Sincer mi-ar fi plăcut foarte mult să-i adun prin muzică, deoarece aceasta transmite mai mult, însă în acest domeniu nu am prea mult talent, aşa că m-am oprit la film.

    GNV –Mai mult decât fascinantă această hoinăreală continuă, însă nu este şi obositor?
    T.B. – Este maximum de libertate pe care şi-o poate dori un tânăr. Nu este obositor deoarece VW Transporter-ul cu care colind ţara este ca şi a doua casă pentru mine. Este o dubiţă foarte practică, maşină care atunci când am achiziţionată nu cred că trecea testul Pisica (râde) dar pe care cu răbdare am reuşit s-o recondiţionez, singur, lucru de care chiar sunt mândru.Nevoia m-a învăţat să-mi prepar singur masa însă în majoritatea satelor unde poposesc sunt primit cu drag, mâncare bună, zacuscă din oală direct de pe foc și brânză proaspătă!

    tudor-baciu3

    GNV- Unde ai avut parte de cele mai tari experienţe?
    T.B. – Peste tot unde merg găsesc câte ceva inedit dar parcă cele mai vii şi intense experienţe le-am avut în comunităţile de romi, Pata Rât (Cluj) şi Pantelimon (Bucureşti). Uite de pildă în Pantelimon am proiectat un film despre o comunitate de ţigani cu viaţa şi muzica lor specifică şi a prins atât de tare publicul încât i-a ridicat pe toţi la dans.

    GNV – Cum reuşeşti să te finanţezi şi cât va mai dura acest proiect?
    T.B. – Proiectul Cinemobilul este finanţat momentan doar prin donaţii din partea unor sponsori sau a colaboratorilor. Va dura atâta vreme cât va fi apreciat. Deocamdată prinde foarte bine, este într-o creştere continuă şi din ce în ce tot mai mult solicitat.

    GNV – Dar de casă nu ţi-e dor?
    T.B – Cum să nu-mi fie dor?! Mi-e dor de familie, de prieteni, de Clujul meu cel drag. N-am mai fost acasă de trei săptămâni iar dacă mă întrebi ce zi e astăzi crede-mă că nu ştiu.Aştept cu nerăbdare să ajung acasă dar la un moment dat ştiu că dorul de ducă va reveni şi voi porni spre alte zări albastre…

    GNV- Şi care vor fi zările acestea albastre?
    T.B. – Am un proiect îndrăzneţ care va începe în noiembrie şi care se va extinde într-un mod inedit, însă nu voi desconspira mai multe, detaliile le veţi putea obţine de pe pagina de facebook a Cinemobilul-ui.

    Nicolae Ghişan

    tudor-baciu2

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE