More

    Romii fac regulile pe Ostrovului

    ostrovului

    Sunt din ce în ce mai mulţi sătmăreni care se plâng de atitudinea romilor care locuiesc în locuinţele sociale de pe strada Ostrovului. Recent am primit o fotografie din partea unui cititor GNV care ne semnala faptul că, mai nou, aceştia încep să facă şi regulile de circulaţie. În poză se vede foarte clar cum strada era blocată de nişte pietre puse acolo cel mai probabil de romi. “Aici se pare că suntem cu toţii “prizonierii “ glumelor veşnice ale romilor, un loc care odată era atât de liniştit şi care acum s-a transformat într-o adevărată junglă. Nu mai poţi ieşi liniştit pe stradă, nu poţi să îţi parchezi o maşină pur şi simplu, nu ai cum să îţi creşti un copil în asemenea mediu. După atâtea plângeri depuse încă nu s-a sesizat nimeni. Şi ca şi cum nu ar fi de ajuns, am înţeles că vor să mai aducă o serie de romi în căminele tineretului. Avem încredere că totuşi cineva ne va întinde o mână de ajutor!”, ne spune sătmăreanul vizibil supărat. Nu ştim cine ce mână de ajutor o să le întindă celor care locuiesc în zonă, dar dacă autorităţile nu intervin lucrurile nu vor decurge într-o direcţie de normalizare.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE