More

    Şi autorităţile recunosc că proiectul NEPI este boicotat

    nepi

    Achiziționarea unui teren la un preț exorbitant este, după părerea multora, dovada clară că se vrea boicotarea proiectului NEPI la Satu Mare. Sătmăreanul care a cumpărat cei 20 de mp de teren a dat pe acesta un preț de peste 20 de ori mai mare decât prețul de pornire a licitației, potrivit proiectului de hotărâre aprobat de Consiliul Local din data de 22 iulie 2016.

    Preţ iniţial, 43 euro/mp
    În raportul de specialitate al acestui proiect, se arată că preţul de pornire la licitaţie de 43,00 euro/mp este stabilit conform raportului de evaluare întocmit de către PFA Plaştin Nicoleta, echivalent în lei la cursul stabilit de BNR la data desfăşurării licitaţiei.

    După cum se știe, cel care a cumpărat terenul a dat pe acest teren suma de 1003 euro/mp, adică de 23 de ori mai mult.

    Președintele comisiei care a organizat licitația terenului, viceprimarul Adrian Albu, a arătat ieri, că sătmăreanul a venit cu gândul serios de a cumpăra acel teren. ”Domnul acela mai avea puțin și îi pica mâna, dar nu a mișcat-o pe tot parcursul licitației. De când a început licitația până la sfârșit nu a coborât mâna și nu a clintit-o deloc, deci nu a dat nici o intenție să se oprească. Putea să meargă licitația la nesfârșit că el nu dădea semne că ar fi renunțat. A ținut mâna sus la 48 de pași de licitație, că s-a licitat din cinci în cinci euro” a declarat viceprimarul.

    “Avea intenţia de a bloca proiectul”
    Tot Adrian Albu a declarat joi, în cadrul ședinței de Consiliu Local, că sătmăreanul cu pricina a cumpărat acest teren cu un singur gând, să încurce investiția NEPI la Satu Mare. ”Intenţia cumpărătorului a fost foarte transparentă, avea intenţia de a bloca acest proiect. Cei de la NEPI au la dispoziţie 4,5 ha de teren, oricum vor face acest mega mall”, a declarat Albu.

    Primul care a atras atenţia asupra acestei stări de fapt a fost consilierul local PSD, Silviu Sumlas, care spune că în acest caz este depăşită “buna credinţă” iar cumpărătorul nu va face altceva decât să ceară ieşirea din indiviziune, să amâne cât se poate identificarea parcelei, astfel încât proiectul mall-ului să fie amânat cât mai mult, sau chiar să se renunţe la el.

    “A oferit un preţ incredibil pentru o parcelă de 20 mp care încă nu este identificată fizic. Dacă există un om pe lumea asta care oferă 1003 euro/mp pentru o parcelă în condiţiile în care nu ştie unde este această parcelă, înseamnă că am greşit”, a spus Sumlas.

    Cristian Stan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE