More

    Olimpia își află azi adversarul din 16-imi

    oli-cal2

    Olimpia Satu Mare s-a calificat după o pauză de patru ani pe tabloul principal al Cupei României. Galben-albaștrii ar putea întâlni una dintre cele 14 echipe din prima ligă în 16 imi, dar există și posibilitatea ca echipa noastră să întâlnească și un adversar mai… comod din eșaloanele inferioare.

    Formația fanion a județului își va afla în această seară, la ora 18 adversara din 16 imi, tragerea la sorți fiind programată la Casa Fotbalului.

    La finalul partidei de la Reghin,scor 3-0, antrenorul Bogdan Andone s-a arătat mulțumit atât de rezultat cât și de modul în care jucătorii săi au tratat jocul. ” A fost un meci dificil, mai dificil decât o arată scorul. Am întâlnit o echipă bună de liga a 3-a care până acum nu primise niciun gol pe teren propriu.Mă bucur că am reușit să ne mobilizăm, am făcut un joc bun din punct de vedere tactic, al agresivității și al atitudinii și țin să-i felicit pe jucători” a declarat Bogdan Andone. Legat de viitorul adversar din Cupa României, Andone a amintit ” Așa am încercat să-i și motivez pe băieți înaintea meciului că e șansa lor de a aduce la Satu Mare un nume mare din fotbalul românesc. Poate fi Steaua, Astra, Craiova , Dinamo și ar fi important ca lumea să revină la stadion la Satu Mare , să regăsească plăcerea de a veni pe stadion, iar pentru băieți o șansă de a juca împotriva unor fotbaliști de calibru” a încheiat Bogdan Andone.

    Olimpia: Şuta – Duruş, Fl. Mureşan, Heil, Iuhas (cpt.) – Krausz, Villand – Kanaloş (Bura ‘83), Faur, Sil. Pană (Takacs ‘61) – Tudoran (Erdei ‘69). Krausz a fost eliminat în minutul 80 și nu va putea evolua sâmbătă la Ștefănești în cadrul etapei a 11 a a ligii a 2-a.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE