More

    Gabriel Zetea: Petric glumeşte, nu a adus nici un ban pentru Satu Mare sau Maramureş

    poza-buna

    Invitat în studiourile Nord Vest Tv, în cadrul emisiunii ”Politica sătmăreană”, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a discutat despre problemele cu care, de ani de zile, se confruntă cele două județe. De asemenea, acesta a făcut ”lumină” în cazul unor informații eronate la care se dă frâu liber.

    În ultimul timp au apărut în presă diferite informaţii halucinante, cum că deputatul Octavian Petric a adus bani pentru judeţul Maramureş ca să îşi facă poduri sau bani pentru primăriile din judeţul Satu Mare. Astfel că, răspunsul preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea nu a întârziat să apară.

    ”Făcând o glumă, înseamnă că domnul deputat Petric a fost singurul care a adus bani în vreun județ, deoarece deputații nu prea au atribuții în sensul acesta. Întotdeauna aceste două județe au fost faultate la nivel de București, întotdeauna s-au pus orgoliile personale și obținerea unei funcții la București mai presus de interesul județului. În cazul acesta, cei de la București nu ne tratau după importanța cuvenită, ba mai mult exista o boală și în Maramureș, și în Satu Mare ca atunci când președintele Consiliului Județean mergea și discuta despre o finanțare la București, prefectul mergea și vorbea despre alta, primarul municipiului vorbea despre alta și atunci sigur la București nu te mai băga nimeni în seamă”, a spus Gabriel Zetea.Acesta a mai menționat faptul că cele două județe, respectiv Maramureș și Satu Mare, au pătimit zeci de ani deoarece nu a existat o înțelepciune politică.

    ”La momentul în care PSD a ajuns la guvernare, când am început să facem drumuri eu pentru Maramureş şi Mircea Govor pentru Satu Mare, în special la Ministerul Dezvoltării, și l-am invitat pe ministrul Liviu Dragnea în Satu Mare și în Maramureș, acesta a văzut problemele reale cu care ne confruntăm. A văzut, de exemplu, că pe Someș nu avem decât două poduri pe care să trecem în cele două județe, a văzut că zonele turistice ale celor două județe nu au infrastructura necesară, plus multe alte probleme. Am ajuns la nivelul anului 2014 ca cele două județe să fie undeva pe locurile 5 sau 6, la nivel național ca fonduri totale. În primele 5 județe, la nivel național să fie și Satu Mare, și Maramureșul, e un mare câștig. Asta înseamnă că am dus o muncă bună de lămurire la Ministerul Dezvoltării”, a mai spus Zetea.Președintele Consiliului Județean a mai spus că singurul merit în ceea ce privește finanțările ambelor județe, îl are Consiliul Județean Maramureș și Satu Mare, nicidecum un deputat.

    ”Evident că este meritul Consiliului Județean. Sigur nu a fost vreun parlamentar pe acolo, deoarece ei nu au atribuții în acest sens. Ei trebuie să meargă în parlament să facă legi, nu să meargă vreun parlamentar să vorbească despre finanțări sau vreun deputat de Maramureș să rezolve o finanțare în Maramureș, ori invers”, a mai adăugat acesta.

    Zetea a spus că, totuși, are convingerea că cei care lucrează cu aceste fonduri și comunitățile locale de astăzi, primarii și consiliile locale, știu foarte bine cine sunt cei care s-au zbătut pentru ei în anii 2013, 2014, 2015. Acesta a mai spus că cei care lucrează astăzi cu aceste fonduri, aceia sunt oamenii care pot să confirme adevărul.

    Cristian Stan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE