More

    Campania “Îmi construiesc viitorul” a debutat ieri la Satu Mare

    Campanie construiesc viitorul

    Campania de orientare vocațională ”Îmi construiesc viitorul” a debutat ieri la Satu Mare. Detalii despre desfășurarea acesteia și despre scopurile ei au fost oferite de inspectorul școlar general, Călin Durla, și directorul CJRAE, Sânziana Cristea.

    În cadrul campaniei vor fi organizate manifestări care să vină în sprijinul elevilor în ceea ce privește alegerea viitoarei lor cariere.
    ”Unul dintre principalele obiective ale acestei campanii este informarea elevilor cu privire la ofertele pe care le au atât în plan educațional cât și în ceea ce privește angajarea lor pe piața muncii, astfel încât decizia lor de carieră să fie una corelată cu profilul psihoaptitudinal. Nu în ultimul rând, un alt obiectiv este evaluarea profilului lor, pentru a-și cunoaște punctele tari, sfera de interese, ce aptitudini au mai dezvoltate pentru a ajunge la locul potrivit”, a arătat Sânziana Cristea.
    În cele ce urmează prezentăm integral acțiunile organizate în cadrul acestei campanii.
    Campania de orientare vocaţională
    „Îmi construiesc viitorul!”
    Perioada de desfăşurare: 4 aprilie – 31 mai 2017
    Grupul ţintă: toţi elevii, în principal cei din clasele terminale
    Obiectivele campaniei:
    Informarea elevilor cu privire la oportunităţi educaţionale şi de angajare pe piaţa muncii; Identificarea profilului psihoaptitudinal; Conştientizarea necesităţii procesului de planificare a carierei.
    Programul campaniei:
    “Ziua Porţilor deschise în licee” – 18 aprilie – 31 mai, în licee
    Târgul Educaţiei
    – prezentarea ofertei educaţionale a liceelor din zona Satu Mare – 12 mai, Casa Meșteșugarilor Satu Mare
    – prezentarea ofertei educaţionale a liceelor din Negreşti Oaş – 12 mai, în parcul din faţa Primăriei Negreşti Oaş
    – prezentarea ofertei educaţionale a liceelor din Carei – 19 mai, Castelul Karolyi Carei
    Conferinţe judeţene –”Vreau să fiu antreprenor!”
    – în Carei – Colegiul Tehnic ”Iuliu Maniu” (10 aprilie)
    – în Satu Mare – Colegiul Național ”Ioan Slavici” (11 aprilie)
    Evaluarea psihologică a elevilor, cu scopul identificării intereselor și aptitudinilor pe care le au – 4 aprilie – 31 mai, în şcoli gimnaziale şi licee. Informarea elevilor din clasele a VIII-a despre oferta educațională a învățământului liceal și profesional, prin activități de consiliere colectivă – 4 aprilie – 31 mai, în şcoli.
    Organizarea şedinţelor cu părinţii elevilor din clasele a VIII-a, pentru prezentarea procedurilor de admitere şi a planului de şcolarizare în învăţământul liceal şi profesional – 11 – 31 mai, în şcoli.
    Proces de recrutare şi selecţie a elevilor de clasa a XII-a pentru admiterea la instituţiile de învăţământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne – 4 aprilie – 31 mai, în licee.
    Sondarea opțiunilor școlare și profesionale ale absolvenților de liceu – 4 aprilie – 31 mai, în licee.
    Participarea elevilor de clasa a XII-a la acțiuni de prezentare a ofertelor educaţionale ale universităţilor din ţară – 4 aprilie – 31 mai, în licee.
    Participarea elevilor la bursa generală a locurilor de muncă – 7 aprilie, Casa de Cultură a Sindicatelor. Întâlniri ale reprezentanţilor AJOFM cu elevii din şcoli, în vederea prezentării serviciilor instituţiei, a condiţiilor de angajare şi de încheiere a contractelor de muncă – 4 aprilie – 31 mai, în şcoli.
    Distribuirea Broşurii „Admiterea în învăţământul liceal şi profesional 2017” şi diseminarea informaţiilor cuprinse în aceasta (în rândul elevilor din clasele a VIII-a) – 5 mai, în şcoli.
    Liceele şi şcolile gimnaziale au şi propriul program, corelat cu cel la nivel judeţean.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE